Investitorii americani, speriați de economia, infrastructura și politica României

×
Codul embed a fost copiat

Ultimele evoluții din economia și politica României i-au pus pe gânduri pe investitorii americani. 

Un sfert dintre companiile americane de la noi nu au în plan investiții anul acesta, iar două din cinci susțin că vor face investiții mici, sub un milion de euro.

Asta arată un sondaj prezentat joi de Camera de Comerț Americană din România. Oamenii de afaceri spun că cea mai mare problemă o constituie calitatea infrastructurii, dar și problemele din economie.

Singura veste bună este că România are un potenţial uriaş de creştere, unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, spun oamenii de afaceri. De fapt acesta este şi cel mai apreciat lucru la ţara noastră, potrivit sondajului făcut pe 120 de companii americane prezente în România.

Investitorii mai spun că ne ajută mult şi calitatea noastră de ţară din Uniunea Europeană, dar şi calitatea oamenilor. 30% apreciază faptul că încă mai avem cota unică şi cel mai puţin îi interesează creşterea economică.

Citește și
uber, preturi, clever, bolt
Companiile de ridesharing solicită Guvernului urgentarea reglementării serviciilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ştiţi care sunt în opinia investitorilor americani cele mai mari probleme ale României? 94% spun că lipsa infrastucturii sau calitatea ei precară. Apoi politicile de sprijinire a investiţiilor - ori nu sunt, ori mai rău - încurcă. Stabilitatea macroeconomică, mai bine spus lipsa ei, e pe 3, cu 59% dintre răspunsuri.

Şi atunci investitorii stau şi aşteaptă, 23% au spus că anul acesta nu au investit deloc, iar 43% au investit sume mici în extinderea afacerilor în România. De ce se întâmplă asta? Răspunsul vine de la şeful Camerei de comerţ americane din România.

Ionuț Simion, președintele Camerei de Comerț Americane în România AmCham: „Dacă vii și iei niște măsuri și spui: „Nu am mărit eu preţurile la energie, telefonie comisioanele bancare, ci companiile". Dacă impui companiilor o taxă care are un efect de cascadă, dacă creșteau taxele la frizeri ar fi fost lucrurile foarte simple. Există potențial și precauție a mediului de investiții care așteaptă să se asigure.”

Investitorii americani au cerut tehnologizarea instituţiilor publice şi măsuri pentru educaţia digitală şi financiară a oamenilor

Marius Perșinaru, Membru al Board-ului AmCham România: „Creşterea gradului de digitizare, investiţii în infrastructură, creşterea nivelului de conştientizare, sunt elemente de bună guvernare, statul trebuie să vină şi să impulsioneze. Statul trebuie să fie organizat el, în interiorul lui, pentru a transmite mai departe organizarea."

Jumătate dintre şefii de companii care au participat la sondaj consideră că nicio măsură luată în acest an de Guvern nu a fost benefică pentru mediu de afaceri, potrivit AmCham.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Comisia Europeană, îngrijorată cu privire la economia României. Avertismentele lansate
Comisia Europeană, îngrijorată cu privire la economia României. Avertismentele lansate

Comisia Europeană este îngrijorată cu privire la evoluţia economică a României şi au fost situaţii când autorităţile de la Bucureşti nu au respectat prevederi legislative din propria ţară.

Companiile de ridesharing solicită Guvernului urgentarea reglementării serviciilor
Companiile de ridesharing solicită Guvernului urgentarea reglementării serviciilor

Asociaţia Coaliţia pentru Economie Digitală, care reprezintă principalele companii de ride sharing şi e-hailing din Romania (Uber, Clever şi Bolt), solicită Guvernului urgentarea procedurii de adoptare a ordonanţei de urgenţă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.