Când se redeschid restaurantele. Orban sugerează ca dată 1 septembrie

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Ludovic Orban a anunţat că a solicitat o evaluare a specialiştilor din grupul tehnic privind redeschiderea restaurantelor, de la 1 septembrie.

UPDATE. Premierul Orban a anunțat luni seară că restaurantele ar putea fi deschise de la 1 septembrie, o decizie urmând a fi luată în decursul acestei săptămâni.

„Dezbatem în cursul acestei săptămâni. Am solicitat punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific şi alţi specialişti să vedem ce formule, ce propuneri, ce recomandări. Intenţia mea este ca în cursul acestei săptămâni să luăm o decizie. Cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, de exemplu, să poată să servească masa pe terasă", a declarat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Șeful Guvernului a adăugat că va avea în această săptămână o întâlnire cu reprezentanţii din industria HoReCa pentru a discuta aspecte despre subiect, iar în cursul acestei săptămâni va trebui luată o decizie.

Am solicitat grupului tehnic să evalueze redeschiderea activităţii în spaţii închise. În cursul acestei săptămâni voi avea o întâlnire cu cei din industria HoReCa”, a spus Orban, potrivit News.ro.

Citește și
terasa
Județele cu restricţii orare pentru terase, cluburi şi săli de jocuri de noroc. Lista a fost extinsă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a mai spus că aşteaptă „un punct de vedere din partea specialiştilor şi în funcţie de asta va fi stabilit un calendar pentru redeschiderea restaurantelor.

„Aştept punctul de vedere al specialiştilor. Da, în cursul acestei săptămâni va trebuie să luăm o decizie. Oricum va trebui să luăm o decizie, pentru că se va termina sezonul estival, perioada în care oamenii pot să stea pe terase şi odată cu scăderea temperaturii, de exemplu la munte sunt hoteluri unde e foarte greu să serveşti micul dejun în aer liber, e o temperatură scăzută şi vor trebui luate măsurile pentru a permite, uşor, uşor, în condiţii de siguranţă, de asigurare a măsurilor de protecţie sanitară, vor trebui luate aceste decizii”, a concluzionat Orban.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Rafila, despre redeschiderea restaurantelor: O posibilitate ar fi instalarea de echipamente de dezinfecţie
Rafila, despre redeschiderea restaurantelor: O posibilitate ar fi instalarea de echipamente de dezinfecţie

Profesorul Alexandru Rafila a afirmat că riscul de infectare cu noul coronavirus este mai mare în restaurante decât pe terase pentru că este spaţiu închis versus spaţiu deschis.

Județele cu restricţii orare pentru terase, cluburi şi săli de jocuri de noroc. Lista a fost extinsă
Județele cu restricţii orare pentru terase, cluburi şi săli de jocuri de noroc. Lista a fost extinsă

Lista judeţelor unde sunt instituite restricţii orare de funcţionare pentru terase, cluburi, baruri, săli de jocuri de noroc a fost extinsă, în urma unei decizii de luni a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Protest al angajaților HoReCa, organizat miercuri în toată țara:
Protest al angajaților HoReCa, organizat miercuri în toată țara: "Pentru a trage un semnal de alarmă"

Angajaţii din HoReCa vor protesta, miercuri, între orele 17-18, în faţa restaurantelor şi a teraselor unde lucrează, pentru a trage un semnal de alarmă asupra viitorului celor 400.000 de persoane care muncesc în această industrie.

Ludovic Orban: Programul teraselor va fi prelungit până la miezul nopții
Ludovic Orban: Programul teraselor va fi prelungit până la miezul nopții

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că programul teraselor se va prelungi până la ora 24, acesta fiind în prezent doar până la ora 23, şi că decizia va fi adoptată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.