Vladimir Putin acuză NATO că participă indirect la războiul din Ucraina: „Iau parte la crimele regimului de la Kiev” | VIDEO

Vladimir Putin

Preşedintele rus, Vladimir Putin, acuză NATO de faptul că participă la războiul din Ucraina prin faptul că furnizează armame armatei ucrainene.  

 

Într-un interviu difuzat, duminică, de Rossiya-1, Vladimir Putin spune că NATO ia parte la crimele regimului de la Kiev, transmite News.ro.

„Ei trimit arme (în valoare) de zeci de miliarde de dolari Ucrainei. Asta înseamnă cu adevărat participare. Asta înseamnă că ei iau parte, deşi indirect, la crimele regimului de la Kiev”, a declarat Vladimir Putin într-un interviu acordat postului Rossiya-1.

„Occidentul are un singur scop: să distrugă fosta Uniune Sovietică şi principala sa parte, Federaţia Rusă. Abia atunci ne vor accepta în aşa-zisa familie a popoarelor civilizate”, denunţă liderul de la Kremlin.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vladimir Putin a mai afirmat că Rusia a fost „obligată să reacționeze” prin acest război.

„Împotriva a ce suntem noi? Împotriva faptului că această lume care apare se construieşte numai în interesul unei singure ţări, Statele Unite. Acum, că tentativele lor de a reconfigura lumea după imaginea lor, după căderea Uniunii Sovietice, au condus la această situaţie, suntem obligaţi să reacţionăm”, ameninţă el.

Declaraţiile lui Vladimir Putin intervin în contextul în care NATO vrea s-şi accelereze livrările de armament şi muniţie către Ucraina.

În urmă cu zece zile, membrii Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) s-au reunit la Bruxelles pe această temă.

„Prioritatea, urgenţa este să le furnizăm ucrainenilor armamentele care le-au fost promise pentru a le menţine capacitatea de a se apăra”, spunea secretarul generral al Alianţei, Jens Stoltenberg, conform news.ro.

Concomitent, Statele Unite au anunţat săptămâna trecută o producţie de obuze de calibrul 155 de milimetri destinate Ucrainei.

La sfârşitul lui ianuarie, Franţa şi Australia au semnat un acord în vederea livrării mai multor arme Ucrainei.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.