A fost prins deținutul evadat de la spitalul din Craiova. A coborât pe cearșafuri și s-a ascuns în canal

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile din Dolj au fost în alertă, vineri. Un deținut condamnat pentru omor a evadat din spitalul judetean Craiova, chiar de sub nasul gardienilor de la închisoare, care îl păzeau. Bărbatul a fost prins după câteva ore.

UPDATE: Polițiștii l-au prins pe bărbatul evadat din spital. Acesta se ascunsese întrun canal aflat zona unității spitalicești.

''Vă informăm că deţinutul care, în dimineaţa acestei zile, a părăsit salonul spitalului din reţeaua sanitară publică în care se afla internat a fost identificat şi capturat, în jurul orei 12,45, într-un canal aflat zona unităţii spitaliceşti, de către o echipă mixtă alcătuită din poliţişti de penitenciare din cadrul Penitenciarului Craiova-Pelendava şi poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj'', a informat Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

 

 

Citește și
Inchisoare
Deţinut din Penitenciarul Galaţi, bătut crunt de un coleg de celulă. A fost dus de urgență la spital
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În legătură cu fapta săvârşită, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

De asemenea, pentru persoana privată de libertate, se va declanşa procedura disciplinară şi, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale.

---

Ar fi folosit un cersaf, ca să coboare pe geam. Vineri la amiază, mai multe filtre acoperă șoselele din județ.

Bărbatul căutat acum peste tot se numeşte Soreanu Ion. Are 53 de ani şi a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru omor, peadeapsă executată în regim semideschis. A fost adus de gardienii închisorii unde ispăşea condamnarea la spitalul de urgenţă Craiova, acum 5 zile.

Deţinutul era tratat pentru afecţiuni cronice şi stătea singur în salon. Pe hol, îl păzeau gardienii de la închisoare. Dimineaţa, cadrele medicale au constat că părăsise încăperea pe geam, după ce a improvizat dintr-un cearceaf, o frânghie, pe care a coborât. Purta, în momdentul dispariției, o bluză de culoare gri şi pantaloni negri.

Au fost alertate imediat toate autorităţile, inclusiv poliţia de frontieră. Vineri la amiază, mai multe filtre împânzesc județul.

Penitenciarul a precizat că deţinutul a fost internat de mai multe ori până acum, din cauza bolii de care suferă, dar nu a avut niciodată încercări de evadare.

Pentru orice informaţie cu privire la deţinut poate fi apelat numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Craiova-Pelendava, la numărul de telefon: (0251) 422.326 / 522.274

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. Americanul Grant Holloway a doborât recordul mondial la 60 m garduri
VIDEO. Americanul Grant Holloway a doborât recordul mondial la 60 m garduri

Atletul american Grant Holloway a doborât recordul mondial în proba de 60 m garduri deţinut de britanicul Colin Jackson, cu ocazia cursei reuşite miercuri în reuniunea de sală de la Madrid, relatează AFP, citat de Agerpres. 

Deţinut din Penitenciarul Galaţi, bătut crunt de un coleg de celulă. A fost dus de urgență la spital
Deţinut din Penitenciarul Galaţi, bătut crunt de un coleg de celulă. A fost dus de urgență la spital

Un deținut de la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Galați a fost dus vineri seară de urgență la spital, după ce a fost bătut crunt de un coleg de celulă.

Un deținut din Botoșani trecut la Islam a dat penitenciarul în judecată că nu este lăsat să se roage în liniște 6 ore pe zi
Un deținut din Botoșani trecut la Islam a dat penitenciarul în judecată că nu este lăsat să se roage în liniște 6 ore pe zi

Un deținut din Penitenciarul Botoșani care s-a declarat musulman a dat în judecată instituția pentru că nu este lăsat să se roage în liniște 6 ore pe zi. În ultimii ani, mai mulți deținuți au trecut la Islam pentru a beneficia de anumite privilegii.

WhatsApp foloseşte propriile Stories pentru a convinge utilizatorii să nu plece la concurenţă
WhatsApp foloseşte propriile Stories pentru a convinge utilizatorii să nu plece la concurenţă

Serviciul WhatsApp, deţinut de Facebook, a început o nouă etapă din strategia de comunicare prin care încearcă să determine utilizatorii să nu renunţe la produs în favoarea concurenţei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.