Un bărbat și-a violat fiica minoră și și-a abuzat fizic soția și ceilalți copii. A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

fata, abuz, viol
StirilePROTV

Un bărbat de 35 de ani din Prahova a fost arestat preventiv, fiind acuzat că şi-a violat una dintre fiice şi că îi agresa în mod constant pe ceilalţi doi copii şi pe mama acestora.  

„La data de 13 februarie a.c., poliţiştii Biroului pentru Combaterea Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului Ploieşti au pus în executare 5 mandate de percheziţii domiciliare, în municipiul Ploieşti şi în comuna Ariceştii Rahtivani, la domiciliile unei persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni. În fapt, bănuitul, un bărbat de 35 de ani din municipiul Ploieşti, în cursul anului 2023, ar fi săvârşit mai multe infracţiuni precum viol, agresiune sexuală în formă continuată, corupere a minorului în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului şi violenţă în familie în formă continuată. La sediul unităţii de poliţie au fost conduse 3 persoane, în vederea audierii”, informează, miercuri, oficiali din cadrul Poliţiei Judeţene Prahova.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul este tatăl a trei copii, două fetiţe cu vârste de 7 şi 9 ani şi un băiat de 10 ani, pe care îi agresa în mod constant.

Fiica cea mare a fost, de asemenea, victima abuzurilor sexuale ale tatălui. Abuzurile se petreceau în condiţiile în care cei trei copii locuiau şi cu mama, care era, la rândul ei, agresată fizic, au precizat sursele citate.

În baza probatoriului administrat, iniţial suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior Judecătoria Ploieşti emiţând mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui.

Citește și
profesor muzica
Ce pedeapsă riscă profesorul de muzică din Covasna care și-ar fi agresat sexual două eleve. „Foarte dezgustător”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Italia, zguduită de cazul unui presupus viol în grup al unei fete de 13 ani. Faptele au avut loc chiar în fața prietenului ei
Italia, zguduită de cazul unui presupus viol în grup al unei fete de 13 ani. Faptele au avut loc chiar în fața prietenului ei

Italia este zguduită de cazul unui presupus viol în grup al unei fete de 13 ani, fapte care ar fi avut loc chiar în faţa prietenului ei într-un parc public din oraşul sicilian Catania.

 

Ce pedeapsă riscă profesorul de muzică din Covasna care și-ar fi agresat sexual două eleve. „Foarte dezgustător”
Ce pedeapsă riscă profesorul de muzică din Covasna care și-ar fi agresat sexual două eleve. „Foarte dezgustător”

Un fost profesor de muzică din Covasna a fost trimis în judecată pentru viol și act sexual cu minori.

Poliţist din Sibiu, condamnat la 6 ani de închisoare pentru tentativă de viol şi agresiune sexuală. Victimele erau minore
Poliţist din Sibiu, condamnat la 6 ani de închisoare pentru tentativă de viol şi agresiune sexuală. Victimele erau minore

Un poliţist a fost condamnat la şase ani şi şapte luni de închisoare.

 

O fetiță de 11 ani din Moldova a născut. Când au aflat autoritățile
O fetiță de 11 ani din Moldova a născut. Când au aflat autoritățile

Autoritățile din Moldova au deschis un dosar penal pentru viol, după ce o fetiță de 11 ani a născut. Informația a fost confirmată de Ministerul Sănătății de peste Prut.

Donald Trump, obligat să plătească 83 de milioane de dolari unei scriitoare pe care a defăimat-o. Cum a reacționat
Donald Trump, obligat să plătească 83 de milioane de dolari unei scriitoare pe care a defăimat-o. Cum a reacționat

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost condamnat vineri de un tribunal civil din New York să plătească 83,3 milioane de dolari scriitoarei E. Jean Carroll pentru că a defăimat-o, pe fondul unor acuzaţii de viol din anii 1990.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.