Un bărbat din Dolj a murit la scurt timp după ce a fost bătut de trei indivizi. Agresorii au fost reţinuţi

politie
Shutterstock

Un bărbat de 55 de ani din judeţul Dolj a murit la scurt timp după ce a fost bătut de trei persoane, iar agresorii au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat luni, că în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţişti din cadrul Secţiei nr.5 Poliţie Rurală Pieleşti au fost sesizaţi de către un bărbat, din comuna Mischii, cu privire la faptul că, fratele său, în vârstă de 55 de ani, ar fi fost agresat fizic de alţi trei bărbaţi.

„La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o patrulă de poliţie dar şi un echipaj SMURD, bărbatul de 55 de ani refuzând transportul la o unitate medicală. Ulterior, în jurul orei 05.30, poliţiştii au fost sesizaţi de acelaşi bărbat cu privire la faptul că, fratele său a decedat”, au precizat poliţiştii.

Anchetatorii au stabilit în urma cercetărilor că sâmbătă seară, într-o locuinţă din comuna Mischii, pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 55 de ani a fost agresat fizic de alţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 42 de ani, din localitate.

„După comiterea primei agresiuni, victima a părăsit imobilul în care se afla, fiind ajuns din urmă de către cei trei bărbaţi, ocazie cu care ar mai fi fost agresat încă odată. În urma efectuării autosiei medico-legale, s-a stabilit că moartea bărbatului a fost violentă, între leziuni şi deces existând o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată”, au mai transmis reprezentanţii IPJ Dolj.

Citește și
Ovidiu Daniel Pintilii
Coșmarul unui român dispărut în Germania. Bătut și abandonat fără telefon, a mers pe jos zile întregi. Cum a fost găsit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bărbat de 38 de ani din Vaslui și-a bătut bunicul până l-a băgat în spital pentru că i-a dat prea puțini bani la urat
Un bărbat de 38 de ani din Vaslui și-a bătut bunicul până l-a băgat în spital pentru că i-a dat prea puțini bani la urat

Un bărbat în toată firea din Vaslui a fost reținut de polițiști pentru violență în familie, după ce și-a bătut bunicul până l-a băgat în spital pentru că i-a dat prea puțini bani la urat.

Coșmarul unui român dispărut în Germania. Bătut și abandonat fără telefon, a mers pe jos zile întregi. Cum a fost găsit
Coșmarul unui român dispărut în Germania. Bătut și abandonat fără telefon, a mers pe jos zile întregi. Cum a fost găsit

Un bărbat din Botoșani dispărut fără urmă în Germania a fost găsit după o săptămână tot de un român, care l-a recunoscut după anunțurile distribuite pe internet. Botoșăneanul, nevorbitor de germană sau engleză, fusese bătut și abandonat de transportator.  

Bărbat din Caraş-Severin, arestat preventiv după ce și-a bătut fiica de 2 ani. Micuța a fost internată în spital
Bărbat din Caraş-Severin, arestat preventiv după ce și-a bătut fiica de 2 ani. Micuța a fost internată în spital

Un bărbat de 34 de ani, din Caraş-Severin, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, de Judecătoria Oraviţa, după ce în seara zilei de joi, 4 ianuarie, şi-ar fi agresat fizic fiica în vârstă de 2 ani, în locuinţa acestora.

Băimăreni bătuți de persoane fără adăpost, în timp ce polițiștii locali pozau mașini. ”Intervenim doar dacă îți bați nevasta”
Băimăreni bătuți de persoane fără adăpost, în timp ce polițiștii locali pozau mașini. ”Intervenim doar dacă îți bați nevasta”

Un bărbat a fost bătut, iar un altul amenințat cu un cuțit în centrul orașului Baia Mare, de fiecare dată agresor fiind o persoană fără adăpost. Sesizat asupra ultimului caz, un polițist local a spus că intervine doar dacă vreun bărbat își bate soția.

 

O „piele vie” protejează Marele Zid Chinezesc. Explicația oamenilor de știință
O „piele vie” protejează Marele Zid Chinezesc. Explicația oamenilor de știință

Porțiunile de pământ batut ale Marelui Zid Chinezesc – construite prin comprimarea materialelor naturale cu soluri – au fost considerate ca un punct slab al structurii sale.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.