Un agent de 31 de ani de la SASS Aiud a murit la ieşirea din tură

tanar decedat penitenciar

Un agent de la structura de intervenţie de la Penitenciarul Aiud, în vârstă de 31 de ani, a murit luni, după ce a ieşit din tură.  

Agent operativ la SASS, tânărului i s-a făcut rău imediat după ce a ieşit din serviciu, în faţa Penitenciarului. Transportat la spital, a intrat în stop cardiorespirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Necropsia va stabili din ce cauză a decedat bărb

Bărbatul lucra de un deceniu la Penitenciarul Aiud.

„Unul dintre tinerii mei colegi, un tânăr care a crescut sub ochii mei, un tânăr pe care l-am îndrumat şi sfătuit, alături de care am participat la zeci de misiuni, împreună cu care am mâncat la aceeaşi masă ani de zile, unul dintre copiii mei, a plecat la ceruri! Azi dimineaţă, la ora 7:30, când am ieşit din serviciu, a fost ultimul coleg cu care am dat mâna. Acum, nu mai este! Doamne, cât de crudă poate fi viaţa, uneori! Rămas bun, prieten drag! Dumnezeu să te odihnească în pace! Penitenciarul Aiud şi SASS au pierdut un om de valoare. Noi, cei care am muncit alături de tine, am pierdut un prieten şi un camarad de nădejde", a transmis, pe o reţea de socializare, un angajat al Penitenciarului Aiud.

Citește și
ambulanta galati
Primul român mort de frig în 2023 este din Galați. Era decedat de două zile când a fost găsit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şi reprezentanţii Sindicatului de la Penitenciarul Aiud au transmis un mesaj de condoleanţe.

„Dragi colegi, vă anunţ cu mare tristeţe şi durere în suflet despre trecerea la cele veşnice, la o vârstă prea tânără, a colegului nostru, Dreghici Alexandru-Cristian, care activa în cadrul grupei SASS, din cadrul Penitenciarul Aiud. Nu există cuvinte care să poată alina durerea şi tristeţea familiei, rudelor şi apropiaţilor. Noi, colegii lui, împărtăşim această mare pierdere, durere şi urăm multă putere familiei întru depăşirea acestei mari tristeţi! Ne-a părăsit un om de mare caracter, un om de mare valoare.Vom păstra pentru totdeauna în memoria noastră bunătatea şi înţelepciunea. Un specialist priceput şi un om cu o conduită ireproşabilă. Drum lin, în sus spre Cer! Dumnezeu să te odihnească în pace!", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un nou deces suspect în Rusia. O propagandistă a lui Putin a fost găsită moartă alături de soț cu ”semne de otrăvire”
Un nou deces suspect în Rusia. O propagandistă a lui Putin a fost găsită moartă alături de soț cu ”semne de otrăvire”

O cunoscută prezentatoare care a lucrat pentru imperiul TV de propagandă de stat al lui Putin a fost descoperită moartă alături de fostul ei soț urma „otrăvirii”, scrie Daily Star.

Primul român mort de frig în 2023 este din Galați. Era decedat de două zile când a fost găsit
Primul român mort de frig în 2023 este din Galați. Era decedat de două zile când a fost găsit

România înregistrează anul acesta primul caz de deces din cauza frigului. Un bărbat de aproximativ 55 de ani din Galați, om al străzii, a fost găsit fără viață de o altă persoană fără adăpost.  

Primul deces de la începutul epidemiei de rujeolă în România. Un bebeluş de șapte luni a decedat în Brașov
Primul deces de la începutul epidemiei de rujeolă în România. Un bebeluş de șapte luni a decedat în Brașov

Un bebeluş de 7 luni diagnosticat cu rujeolă a decedat, în judeţul Braşov, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică.

Poliţistul condamnat pentru uciderea lui George Floyd a fost înjunghiat în închisoare
Poliţistul condamnat pentru uciderea lui George Floyd a fost înjunghiat în închisoare

Poliţistul american Derek Chauvin, condamnat pentru uciderea afro-americanului George Floyd, al cărui deces provocase o mişcare amplă antirasistă în SUA, a fost rănit prin înjunghiere de un alt deţinut într-o închisoare federală din Arizona.

Ce scrie în certificatele de deces ale pacienților morți la Spitalul de Psihiatrie Murgeni. Ipoteza șocantă a lui Rafila
Ce scrie în certificatele de deces ale pacienților morți la Spitalul de Psihiatrie Murgeni. Ipoteza șocantă a lui Rafila

Autoritățile încă nu au aflat ce i-a omorât pe cei trei pacienți ai Spitalului de Pshihiatrie din Murgeni. Alți 29 de bolnavi au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au consumat pește și produse din pește.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.