Și-a bătut fiica pentru că nu este de acord cu iubitul acesteia. Tânăra de 20 de ani a obţinut ordin de protecţie

copil abuz
Shutterstock

O tânără în vârstă de 20 de ani din Rădăuţi a chemat Poliţia şi a obţinut un ordin de restricţie împotriva mamei sale, după ce, susține aceasta, femeia a bătut-o.

Din declaraţiile date în faţa poliţiştilor reiese că femeia nu este de acord cu iubitul fiicei sale, motiv pentru care a abordat-o pe stradă şi s-a luat la ceartă cu ea, în cele din urmă mama ajungând să o lovească, scrie News.ro.

Poliţiştii suceveni au intervenit la acest caz, sâmbătă seară, după ce tânăra de 20 de ani s-a prezentat, la ora 21:10, la sediul Poliţiei municipiului Rădăuţi, reclamând că, în urmă cu aproape o oră, a fost lovită şi ameninţată cu acte de violenţă de către mama sa, de 54 ani, din Rădăuţi.

Ancheta Poliţiei a arătat că tânăra locuieşte singură într-un apartament deţinut de mama ei, situat în Rădăuţi.

Din luna decembrie a anului 2022, tânăra are o relaţie de prietenie cu un băiat, lucru cu care mama sa nu este de acord, astfel că, între acestea, au avut loc mai multe discuţii contradictorii.

Citește și
Mugur Isărescu, colaborator al Securității. Ce a decis Curtea de Apel București
Guvernatorul BNR, atac la guvernanți: „A fost un abuz de politici fiscale în mod evident”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În 22.09.2023, în jurul orei 20.45, în timp ce tânăra de 20 ani se întorcea de la muncă, s-a întâlnit pe stradă cu mama sa, iscându-se un conflict, femeia de 54 de ani lovind-o pe fiica sa şi adresându-i ameninţări care i-au creat o stare de temere. În urma completării formularului de evaluare a riscului s-a stabilit faptul că există risc asupra vieţii şi integrităţii victimei, astfel că poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Suceava.

În urma scandalului dintre mamă şi fiică, poliţiştii au deschis dosar penal privind infracţiunile de ameninţare şi violenţă în familie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Consiliul Concurenței, inspecții la Enel România. Este investigat un abuz de poziție dominantă
Consiliul Concurenței, inspecții la Enel România. Este investigat un abuz de poziție dominantă

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la Enel România, care este anchetată pentru abuz de poziție dominantă pe piața distribuitorilor de energie, cu prejudicierea celorlați furnizori și a consumatorilor.

Guvernatorul BNR, atac la guvernanți: „A fost un abuz de politici fiscale în mod evident”
Guvernatorul BNR, atac la guvernanți: „A fost un abuz de politici fiscale în mod evident”

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, susţine că în cazul modificărilor legislative din domeniul fiscal realizate în ultimii ani a fost vorba de un "abuz de politici fiscale".

Cum a fost găsit un adolescent dat dispărut care era agresat de o femeie de 37 de ani. Și fratele lui geamăn a fost abuzat
Cum a fost găsit un adolescent dat dispărut care era agresat de o femeie de 37 de ani. Și fratele lui geamăn a fost abuzat

O femeie de 37 de ani din Virgina, SUA, este acuzată de abuz sexual după ce polițiștii au găsit la ea acasă un adolescent de 15 ani care fusese dat dispărut. De asemenea, aceasta l-ar fi agresat și pe fratele geamăn al băiatului.

SURSE: DNA a deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu după exploziile de la Crevedia
SURSE: DNA a deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu după exploziile de la Crevedia

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a deschis un dosar penal privind posibile fapte de corupţie în rândul unor funcţionari cu atribuţii de control în urma exploziilor de la Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

Tatăl copiilor columbieni salvaţi după prăbuşirea unui avion în jungla Amazoniană și-ar fi violat fiica devenită eroină
Tatăl copiilor columbieni salvaţi după prăbuşirea unui avion în jungla Amazoniană și-ar fi violat fiica devenită eroină

Procurorii columbieni au anunţat sâmbătă acuzaţii de abuz sexual împotriva tatălui a doi dintre cei patru copii indigeni care au supravieţuit unui accident de avion din luna mai, în regiunea Amazonului ţării sud-americane, transmite Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.