Şapte persoane, printre care şi doi elevi, arestate preventiv pentru trafic de droguri, în Tulcea

×
Codul embed a fost copiat

Şapte persoane din Tulcea, printre care şi doi elevi, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri, iar acestea sunt acuzate că au vândut cannabis inclusiv în rândul elevilor, scrie News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea a anunţat joi, că poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au documentat, în cadrul a două dosare penale, activitatea infracţională a şapte persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2022 – septembrie 2023, bănuiţii ar fi comercializat cannabis, în mod repetat (peste 80 de acte materiale),  consumatorilor de droguri din judeţul Tulcea, inclusiv elevi.

Activitatea infracţională ar fi fost facilitată de împrejurarea că doi dintre bănuiţi sunt elevi şi ar fi avut acces la consumatorii de droguri din unităţile de învăţământ în care erau şcolarizaţi”, au transmis reprezentanţii IPJ Tulcea. 

Sursa citată a menţionat că au fost făcute zece percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost găsite şi ridicate cantităţi de cannabis şi cocaină, cântare electronice de precizie, grindere, telefoane mobile şi sume de bani în lei şi valută. 

Citește și
șofer prins drogat în București
Un bărbat din Capitală a fost depistat drogat la volan. Avea în mașină un recipient cu 50 grame de droguri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Şapte persoane, dintre care una minoră, au fost reţinute pentru 24 de ore. Acestea au fost prezentate apoi Tribunalului Tulcea, care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A început ”Operațiunea Hidra” împotriva traficanților de droguri. Mama lui Vlad Pascu, șoferul drogat, a fost reținută
A început ”Operațiunea Hidra” împotriva traficanților de droguri. Mama lui Vlad Pascu, șoferul drogat, a fost reținută

O amplă operațiune, numită "Hidra", care vizează traficanți și consumatori de droguri a fost declanșată joi dimineață. Vizat este și Vlad Pascu, tânărul care a provocat luna trecută teribilul accident din stațiunea 2 Mai.

Un bărbat din Capitală a fost depistat drogat la volan. Avea în mașină un recipient cu 50 grame de droguri
Un bărbat din Capitală a fost depistat drogat la volan. Avea în mașină un recipient cu 50 grame de droguri

Un șofer de 38 de ani a fost depistat drogat în Sectorul 1 din Capitală. Surse judiciare au declarat pentru Știrile ProTV că este vorba de un cetățean iranian.

Cine este de fapt Tudor Duma și ce legătură ar avea cu Vlad Pascu. Ar fi spart depozitul farmaceutic de la Spitalul Floreasca
Cine este de fapt Tudor Duma și ce legătură ar avea cu Vlad Pascu. Ar fi spart depozitul farmaceutic de la Spitalul Floreasca

Tudor Duma, un tânăr suspectat că îi furniza droguri lui Vlad Pascu, este acuzat că ar fi spart farmacia Spitalului Floreasca, cu puţin timp înainte de a fi ridicat şi dus la DIICOT pentru audieri.

 

Ce riscă mama lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai. Și tatăl lui a fost prezent la audieri
Ce riscă mama lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai. Și tatăl lui a fost prezent la audieri

O amplă operațiune, numită „Hidra”, care vizează traficanți și consumatori de droguri, a fost declanșată, joi dimineață. Printre clienții grupării s-ar număra și Vlad Pascu, tânărul care a provocat, luna trecută, teribilul accident din stațiunea 2 Mai.

Percheziții la prietenii lui Vlad Pascu. Mama sa ar fi încercat să șantajeze doi martori în dosar
Percheziții la prietenii lui Vlad Pascu. Mama sa ar fi încercat să șantajeze doi martori în dosar

Unsprezece percheziţii au loc, joi dimineaţă, în Bucureşti, fiind vizaţi adolescenţi proveniţi din familii cu posibilităţi materiale, care au vândut droguri în Capitală, precum şi în staţiunile de pe litoralul Mării Negre.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.