Reacții ample după declarația Papei în favoarea uniunii civile a persoanelor de același sex

×
Codul embed a fost copiat

Papa Francisc nu este doar moderat și carismatic, ci și vizionar! Declarația Suveranului Pontif, în favoarea uniunii civile între persoane de același sex, a stârnit, cum era de așteptat, ample ecouri.

Pledoaria sa este salutată drept un demers care va schimba enorm viața celor care fac parte din minoritățile sexuale. Luarea de poziție nu înseamnă o schimbare a doctrinei Bisericii Catolice, dar deschide calea către asta, apreciază comentatorii.

„Cerem iertare pentru abuzurile sexuale comise de reprezentanţi ai Bisericii. Suntem toţi fraţi şi surori. Încă o dată! "Suntem toţi fraţi şi surori". Din acest motiv, pentru că suntem cu toţii fraţi şi surori, vrem să fie pace în lume. Eu sunt vocea lor, dar nu o fac pentru că aşa mi se cere, e ceva ce îmi vine natural",  a spus Papa.

Papa a abordat controversatul subiect al parteneriatului civil în documentarul "Francesco", difuzat în premieră la Festivalul de Film de la Roma. Suveranul Pontif a precizat că va susține adoptarea unei legi privind uniunea civilă între persoanele de acelaşi sex.

Francis DeBernardo, director executiv New Ways Ministry: „Nu m-aş fi aşteptat la o asemenea declaraţie din partea unui Papă încă multe generaţii de acum înainte. Face enorm de mult bine pentru minorităţile sexuale, pentru că religia, şi mai mai ales catolicismul, reprezintă unul dintre cei mai puternici factori care alimentează homofobia”.

Citește și
Papa Francisc a purtat pentru prima dată mască la o slujbă. Motivul pentru care și-a scos-o la un moment dat
Papa Francisc a purtat pentru prima dată mască la o slujbă. Motivul pentru care și-a scos-o la un moment dat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Juan Carlos Cruz, activist pentru victimele pedofiliei preoților: „Mai ales în locuri polarizate precum Statele Unite, numai aşa se pot schimba lucrurile, prin asemenea declaraţii îndrăzneţe. Sunt foarte fericit şi mândru de Papa Francisc”.

Unde apare declarația Papei

 

Declaraţia revoluţionară a Papei apare în secvenţa dedicată lui Andrea Rubera, un homosexual care a adoptat trei copii alături de partenerul său. Rubera relatează că la o liturghie oficială la Vatican, i-a înmânat personal papei o scrisoare. În mesaj îi mărturisea Pontifului că dorește să-și educe copiii în credința catolică, dar se teme de cum va fi primit în parohia locală.

Evgeny Afineevsky, regizorul filmului "Francesco": „Pentru el, e crucial să nu eticheteze oamenii. Pentru Papa Francisc, un homosexual este tot o fiinţă umană şi tot ce contează e să fie om bun. Papa susţine asta şi pentru că e în favoarea vieţii. Foarte mulţi oameni au fost repudiaţi ori abandonaţi de familii şi împinşi la sinucidere, din cauza homosexualităţii. Iar familiile nu-i acceptă şi din cauza felului în care predică Biserica pe tema asta”.

Realizatorul filmului regretă totuşi că declaraţia despre homosexuali este singura reţinută dintr-un dialog în care Suveranul Pontif vorbea de multe subiecte de actualitate, precum ecologia ori refugiaţii.

Evgeny Afineevsky, regizor: „Nu discutăm doctrina Bisericii, Papa nu vorbea de schimbarea doctrinei, pur şi simplu a zis că, în opinia lui, homosexualii nu ar trebui discriminaţi. Ca realizator, regret că declaraţia a fost cumva scoasă din context”.

Francis DeBernardo, director executiv New Ways Ministry: „Opiniile lui personale vor avea consecinţe asupra Bisericii, dar nu imediat. Biserica nu şi-a schimbat poziţia, însă el deschide calea către asta”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Declarație istorică a Papei Francisc: ”Homosexualii sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie”
Declarație istorică a Papei Francisc: ”Homosexualii sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie”

Într-o declarație istorică, în contradicție cu poziția actuală a Bisericii Romano-Catolice, Papa Francisc s-a declarat în favoarea parteneriatului civil între persoane de același sex.

Papa Francisc a purtat pentru prima dată mască la o slujbă. Motivul pentru care și-a scos-o la un moment dat
Papa Francisc a purtat pentru prima dată mască la o slujbă. Motivul pentru care și-a scos-o la un moment dat

Papa Francisc a purtat marţi pentru prima dată mască la o slujbă publică, când împreună cu alţi lideri religioşi a participat la Roma la o întâlnire internaţională de rugăciune pentru pace.

Cine e femeia din România care l-a impresionat pe Papa Francisc. Suveranul Pontif a creat o felicitare cu chipul ei
Cine e femeia din România care l-a impresionat pe Papa Francisc. Suveranul Pontif a creat o felicitare cu chipul ei

Papa Francisc a creat o felicitare cu imaginea unei românce, pe care a întâlnit-o în timpul călătoriei sale în România, în 2019.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.