Primele informații despre starea elevilor de la liceul Dimitrie Leonida. Au ajuns la spital după ce au fost stropiți cu spray

×
Codul embed a fost copiat

Elevii de la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, care au fost aduşi, marţi, la Spitalul Marie Curie, sunt monitorizaţi.  

Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Denis Stănescu, a precizat că starea acestora este bună.

„Sunt bine acum, sunt monitorizaţi. Au prezentat semne de iritaţie respiratorie, cu tuse, cu ochii înlăcrimaţi", a declarat medicul pentru Agerpres.

Potrivit acesteia, copiii nu vor rămâne internaţi.

„Nu rămân internaţi. Vor fi ţinuţi o jumătate de oră, o oră să vedem că sunt bine", a mai afirmat Stănescu.

Citește și
Alertă la liceul tehnic Dimitrie Leonida
VIDEO. Alertă la un liceu din Capitală. Zeci de elevi au fost transportați la spital. Unitatea școlară, evacuată parțial
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Echipajele de intervenţie au evaluat 29 de elevi ai Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida şi au transportat la spital 25 dintre aceştia, după ce un elev de 15 ani a utilizat un spray paralizant în incinta clădirii, dar şi la intrarea în liceu, iar mai mulţi elevi au acuzat stare de rău.

Potrivit unor surse judiciare, incidentul s-a produs în urma unui conflict al elevului cu un coleg.

„Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, de către directorul unei instituţii de învăţământ, prin apel 112, în jurul orei 10,00, cu privire la faptul că în incinta unei şcoli din Sectorul 2 un elev ar fi pulverizat spray iritant-lacrimogen, atât în exterior, cât şi la intrarea în instituţie", informează DGPMB.

Cercetările vor fi preluate de către Serviciul Siguranţă Şcolară, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Părinții elevilor fac acuzații, după incidentul de la liceul Dimitrie Leonida: „Nu am fost anunțați, am aflat de la un vecin”
Părinții elevilor fac acuzații, după incidentul de la liceul Dimitrie Leonida: „Nu am fost anunțați, am aflat de la un vecin”

Mama unei eleve de aproape 16 ani de la Colegiul Dimitrie Leonida din București, unde s-a dat cu spray iritant, iar zeci de elevi au fost afectați, spune că unitatea de învățământ nu a anunțat părinții de cele întâmplate.

VIDEO. Alertă la un liceu din Capitală. Zeci de elevi au fost transportați la spital. Unitatea școlară, evacuată parțial
VIDEO. Alertă la un liceu din Capitală. Zeci de elevi au fost transportați la spital. Unitatea școlară, evacuată parțial

25 de elevi de la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din București au ajuns la spital după ce un puști de 15 ani a folosit pe holurile școlii un spray lacrimogen. La fața locului au ajuns pompierii și medicii.

Numărul elevilor la învățământul dual ar putea crește de cinci ori până în 2030. Ce avantaje au elevii
Numărul elevilor la învățământul dual ar putea crește de cinci ori până în 2030. Ce avantaje au elevii

Până în 2030 ar putea fi de 5 ori mai mulți elevi de liceu care învață în sistem dual.

Anchetă la Târgu Jiu pentru că unii elevi jucau „la păcănele” pe calculatoare, în loc să învețe informatică
Anchetă la Târgu Jiu pentru că unii elevi jucau „la păcănele” pe calculatoare, în loc să învețe informatică

Este anchetă la un liceu din Târgu Jiu, după ce un elev a postat pe internet imagini din laboratorul de informatică, în care mai mulţi elevi par să joace la păcănele pe calculatoarele din clasă.

Focar de scarlatină într-o școală din Mureș. Copiii bolnavi au fost izolați acasă, dar boala e foarte periculoasă
Focar de scarlatină într-o școală din Mureș. Copiii bolnavi au fost izolați acasă, dar boala e foarte periculoasă

Focar de scarlatină la o școală din Târgu Mureș: 7 elevi s-au îmbolnăvit în această săptămână. Direcția de Sănătate Publică a demarat o anchetă epidemiologică, pentru că situația poate scăpa de sub control, dacă boala se extinde în comunitate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.