Primarul Mihai Chirica, trimis în judecată într-un dosar de corupție. Mai este vizat în alte cinci

×
Codul embed a fost copiat

Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis în fata magistraţilor un nou dosar pe numele primarului Iașiului, Mihai Chirica.

Este acuzat că a aprobat construcția unui bloc mai înalt şi cu o suprafaţă mai mare decât cea din autorizaţie, încălcând astfel legislaţia şi planul urbanistic zonal.

Acum este cercetat în stare de libertate pentru infracțiunile de complicitate la fals intelectual și abuz în serviciu.

Edilul susține că este acuzat pe nedrept, din moment ce verificarea situației nu ar intra în atribuțiile sale, și declară că își va dovedi nevinovăția în instanță.

Inculpaţi în dosar mai sunt şi alţi trei angajaţi ai primăriei. Şi societatea care s-a ocupat de construirea blocului a fost trimisă în judecată.

Citește și
Mihai Chirica
Primarul Iașului, Mihai Chirica, pus sub control judiciar. Care sunt acuzațiile DNA. Reacția edilului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Chirica este este vizat în alte cinci dosare de corupţie. Este acuzat că a aprobat construcția unui bloc mai înalt şi cu o suprafaţă mai mare decât cea din autorizaţie, încălcând astfel legislaţia şi planul urbanistic zonal.

Acum este cercetat în stare de libertate pentru infracțiunile de complicitate la fals intelectual și abuz în serviciu.

Edilul susține că este acuzat pe nedrept, din moment ce verificarea situației nu ar intra în atribuțiile sale, și declară că își va dovedi nevinovăția în instanță.

Inculpaţi în dosar mai sunt şi alţi trei angajaţi ai primăriei. Şi societatea care s-a ocupat de construirea blocului a fost trimisă în judecată.

Chirica este este vizat în alte cinci dosare de corupţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mihai Chirica obține revocarea controlului judiciar. Decizia Tribunalului Iași
Mihai Chirica obține revocarea controlului judiciar. Decizia Tribunalului Iași

Magistraţii Tribunalului Iaşi au admis, vineri, plângerea formulată de primarul Mihai Chirica şi au dispus revocarea controlului judiciar.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, pus sub control judiciar. Care sunt acuzațiile DNA. Reacția edilului
Primarul Iașului, Mihai Chirica, pus sub control judiciar. Care sunt acuzațiile DNA. Reacția edilului

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile de DNA, într-un dosar în care acuzat de fals intelectual în formă continuată și instigare la uzurparea funcției.

Percheziții DNA la Primăria Iași. Reacția primarului Mihai Chirica
Percheziții DNA la Primăria Iași. Reacția primarului Mihai Chirica

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi fac miercuri dimineaţă cinci percheziţii, două dintre acestea fiind efectuate la birouri ale unor instituţii publice din municipiul Iaşi, inclusiv primăria.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.