Polițist rutier, lovit de un tânăr cu BMW care conducea cu 116 km/oră. În ce stare e agentul

Polițist rutier, lovit de un tânăr cu BMW care conducea cu 116 km/oră. În ce stare e agentul
StirilePROTV

Un polițist de la rutieră a fost lovit de un autoturism condus cu aproape 120 de kilometri pe oră, într-o localitate din Prahova.

Șoferul grăbit l-a zărit târziu pe agentul ce îi făcea semn să tragă pe dreapta. N-a putut să îl evite și l-a acroșat.
Polițistul a fost dus la spital, iar conducătorul auto are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și a rămas și fără permis.

Incidentul s-a petrecut în localitatea Bucov, pe Drumul Naţional 1B, după lăsarea întunericului. Un tânăr de 25 de ani gonea către Ploiești, la volanul unui autoturism, cu 116 km pe oră, în localitate. După ce a fost surprins de radar, un agent i-a făcut semn să oprească.

Comisar Adrian Iacob: „La efectuarea semnalului regulamentar de oprire, conducătorul auto al unui BMW care fusese înregistrat cu aparatul de măsurare a vitezei cu viteza de 116 km/oră, l-a acroșat pe agentul de poliţie aflat în serviciu, după care a oprit.”

Mai multe echipaje ale salvatorilor au ajuns în zonă.

Citește și
DIICOT
Fost poliţist de frontieră, acuzat că primea mită pentru a asigura trecerea frauduloasă a unor transporturi cu migranţi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristian Moise: „La locul accidentului a fost găsită o persoană de sex masculin de 29 de ani conștient, cooperant acuza dureri în regiunea bazinului și membru inferior drept în regiunea gambei, pacientul a fost transportat la spital pentru continuarea investigațiilor.”

Tânărul nu consumase alcool și pentru că nu are antecedente penale anchetatorii nu l-au reținut. Însă aventura de la volan îl va costa scump. Acum are dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi a rămas rămas fără permisul de conducere, pentru următoarele trei luni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fost polițist din Vaslui, suspect în nouă dosare de furt. Cum a încercat să spargă o bancă
Fost polițist din Vaslui, suspect în nouă dosare de furt. Cum a încercat să spargă o bancă

Un fost polițist în județul Vaslui a ajuns în arest, suspect în nouă dosare de furt și tentativă de furt. În ultimele luni, bărbatul ar fi spart farmacii și săli de jocuri de noroc. Lua toți banii pe care îi găsea, în total 25 de mii de lei.

Fost poliţist de frontieră, acuzat că primea mită pentru a asigura trecerea frauduloasă a unor transporturi cu migranţi
Fost poliţist de frontieră, acuzat că primea mită pentru a asigura trecerea frauduloasă a unor transporturi cu migranţi

Procurorii DIICOT au reţinut cinci persoane, printre care se află şi un fost poliţist de la vama Nădlac, acuzate că au organizat trecerea frauduloasă a frontierei a unor mari grupuri de migranţi.

Un polițist de frontieră, care s-a urcat băut la volan, a provocat un accident în Timișoara
Un polițist de frontieră, care s-a urcat băut la volan, a provocat un accident în Timișoara

Un polițist de frontieră, cu o alcoolemie de 0,97 miligrame pe litru în aerul expirat, a provocat un accident în Timișoara.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.