Patru pompieri din Cluj au inhalat clor în timpul unei intervenții. Cum au fost salvați

×
Codul embed a fost copiat

Patru pompieri din județul Cluj au inhalat clor în timpul unei intervenții pe care au avut-o în noaptea de duminică spre luni la o fabrică din Turda, după ce un rezervor cu clor ar fi fost avariat.

Cei doi angajați, care se aflau în incinta fabricii, au reușit să se salveze și au sunat imediat la 112.

Pompierii care au ajuns la intervenție s-au echipat cu aparate de respirat cu aer comprimat, însă în momentul în care schimbau buteliile, patru dintre ei au inhalat vaporii de clor.

Din fericire, ceilalți colegi le-au sărit imediat în ajutor și le-au administrat oxigen, așa că nu a mai fost nevoie să fie transportați la spital.

În acest caz, poliția a deschis o anchetă pentru săvârșirea infracțiunii de poluare.

Citește și
Gest emoționant pentru asistenta din Galați umilită de vecini. Militarii au așteptat-o cu flori acasă
Gest emoționant pentru asistenta din Galați umilită de vecini. Militarii au așteptat-o cu flori acasă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Zona a rămas în continuare sub supraveghere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un american a murit după ce a băut clor, confundându-l cu medicamentul ”minune” al lui Trump
Un american a murit după ce a băut clor, confundându-l cu medicamentul ”minune” al lui Trump

Bărbatul a murit după ce a băut un produs folosit pentru igienizarea acvariilor de pești, considerând că este un medicament contra malariei care ar putea să combată coronavirusul, scrie Mirror.

Gest emoționant pentru asistenta din Galați umilită de vecini. Militarii au așteptat-o cu flori acasă
Gest emoționant pentru asistenta din Galați umilită de vecini. Militarii au așteptat-o cu flori acasă

Autoritățile au luat atitudine în cazul asistentei din Galați căreia vecinii i-au aruncat clor pe ușa apartamentului.

O asistentă medicală a fost agresată de vecini, pe motiv că le-ar putea da Covid-19
O asistentă medicală a fost agresată de vecini, pe motiv că le-ar putea da Covid-19

Este anchetă în Galați! O asistentă de la Boli Infecțioase ar fi fost agresată de vecini, pe motiv că le-ar putea aduce COVID-19 în bloc!

Străzile din București, spălate cu soluții dezinfectate „pe bază de clor activ şi biocid”
Străzile din București, spălate cu soluții dezinfectate „pe bază de clor activ şi biocid”

În sectorul 6, spălarea carosabilului se realizează cu soluţii dezinfectante, a anunţat primarul Gabriel Mutu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.