Nicușor Dan: „Momentul în care căldura şi apa caldă nu o să mai fie o preocupare pentru bucureşteni, în doi trei ani de acum”

Nicusor Dan
Agerpres

Nicuşor Dan, a declarat joi că momentul în care căldura şi apa caldă nu o să mai fie o preocupare pentru bucureşteni o să fie în doi trei ani de acum, dar momentul în care nu o să mai fie avarii este mai îndepărtat.

Iarna trecută nu au existat oameni care să stea fără căldură mai mult de două sau trei zile” a spus primarul Capitalei.

Au existat avarii dar nu acele avarii mari, sistematice, uriaşe pe care să nu poţi să le rezolvi”, a spus primarul, el arătând că acesta este „rezultatul unei politici dezastruoase de 30 de ani”.

Nicuşor Dan a explicat joi seară, în emisiunea Prima News, că în această vară au avut sectoarele 2,3 şi 4 unde locuitorii au stat fără apă caldă o perioadă de mai mult de 20 de zile, arată news.ro.

E mai bine să nu ai 20 de zile apă caldă vara decât să nu ai 20 de zile cădură iarna, acolo era un nod, în strada Releului, unde nu s-a intervenit de 55 de ani. Exista riscul, dacă nu intervenim, să se rupă în iarnă şi am decis să intervenim în vara asta, cu consecințele pentru cetăţeni. Asta este politica reală în beneficiul cetăţenilor. Există progrese, în zona Ferentari unde am terminat lucrările, iar în asta nu au mai fost probleme, şi sunt şi alte zone”, a spus Nicuşor Dan, precizând că iarna aceasta va fi mult mai bine decât cea trecută.

Citește și
Nicușor Dan
Nicuşor Dan: Podul de la Doamna Ghica va fi deschis circulaţiei înainte de începerea şcolii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Momentul în care căldura şi apa caldă nu o să mai fie o preocupare pentru bucureşteni o să fie în doi trei ani de acum. Momentul în care nu o să mai fie avarii este mai îndepărtat”, a mai spus primarul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicuşor Dan vrea un nou mandat: Sper ca dreapta să aibă un candidat unic şi mi-aş dori ca eu să fiu acela
Nicuşor Dan vrea un nou mandat: Sper ca dreapta să aibă un candidat unic şi mi-aş dori ca eu să fiu acela

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a declarat joi, la Prima News că îşi doreşte să candideze din nou pentru un mandat şi a precizat că speră ca dreapta să aibă un candidat unic şi şi-ar dori să fie el acela, scrie News.ro.

Nicuşor Dan: Podul de la Doamna Ghica va fi deschis circulaţiei înainte de începerea şcolii
Nicuşor Dan: Podul de la Doamna Ghica va fi deschis circulaţiei înainte de începerea şcolii

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri, că Pasajul Doamna Ghica urmează să fie deschis circulaţiei în săptămâna dinaintea începerii noului an şcolar, potrivit Agerpres.

Un nou tramvai Imperio intră în circulație în București. Nicușor Dan spune că numărul călătorilor a crescut
Un nou tramvai Imperio intră în circulație în București. Nicușor Dan spune că numărul călătorilor a crescut

Al cincizecilea tramvai Imperio, dintre cele 100 contractate de Primăria Municipiului Bucureşti, intră de marţi în circulaţie pe linia 1.  

Burduja: Termoenergetica are o datorie de 1 mld lei către ELCEN. Ne temem că ELCEN nu va putea achiziţiona gaz pentru iarnă
Burduja: Termoenergetica are o datorie de 1 mld lei către ELCEN. Ne temem că ELCEN nu va putea achiziţiona gaz pentru iarnă

Ministrul Energiei Sebastian Burduja spune că i-a semnat primarului general Nicuşor Dan că datoria Termoenergetica către ELCEN este una foarte mare.

Nicuşor Dan: „O să aibă oamenii apă caldă în sectoarele 2, 3 şi 4, în zilele următoare. Nu instant. Dar încet-încet”
Nicuşor Dan: „O să aibă oamenii apă caldă în sectoarele 2, 3 şi 4, în zilele următoare. Nu instant. Dar încet-încet”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că lucrările de reparaţii din cauza cărora mai mulţi locuitori ai Bucureştiului nu au avut apă caldă sunt finalizate, iar în perioada imediat următoare cei afectaţi vor primi apă caldă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.