Membrii unei familii din Bacău au rămas fără locuință după ce un incendiu le-a mistuit gospodăria

×
Codul embed a fost copiat

Membrii unei familii dintr-o comuna băcăuană au rămas fără tot ce-au construit în ani de muncă. Un incendiu devastator le-a mistuit întreaga gospodărie.

Acasă erau doar proprietara şi fiul său minor, care au reuşit să iasă la timp din locuința cuprinsă de flăcări. Ceilalți membri ai familiei sunt la muncă, în străinătate.

În locuinţă se aflau proprietara şi fiul ei, în vârstă de nouă ani. Cei doi s-au adăpostit în curtea unei vecine, de unde au privit neputincioși cum totul este mistuit de flăcări.

Vecină: ”Flacără mare, foc foarte mare, era extins şi casa vecinului era să ia foc. S-a luat curentul şi fiecare are hidrofor şi nu am avut cu ce să stropim.”

Localnică: ”Nişte flăcări mari se extindeau. Au venit pompierii şi au încercat să nu se ducă la vecini.”

Citește și
incendiu
Incendiile de vegetație au mistuit zeci de hectare în județul Iași. Pompierii şi voluntarii au intervenit din oră în oră
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Primii care au intervenit au fost pompierii voluntari din comună. Au reuşit să țină sub control vâlvătaia până au ajuns militarii de la Bacău.

Sorin Roşu – primar Parincea: ”Am primit un telefon de la ISU Bacău că arde o casă la Vladnic. În 10 minute am fost aici cu maşina de la SVSU. Nu ne-am putut apropia decât să salvăm casa vecinului, să nu se extindă.”

Când au ajuns militarii, întreaga gospodărie era înghițită de flăcări. A fost nevoie de patru ore pentru a stinge incendiul.

George Mutică – ISU Bacău: ”S-a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi un APIC. La sosirea la locul intervenţiei incendiul se manifesta generalizat la întreaga gospodărie.”

Soţul proprietarei şi alți doi copii sunt în străinătate, la muncă. Femeia trebuie să-i anunțe acum că au rămas pe drumuri.

Localnică: ”A mai rămas o vacă şi câţiva coceni.”

Specialiştii încearcă să afle de la ce a pornit incendiul. Deocamdată, femeia şi copilul ei locuiesc la rude.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Momente de panică la o pensiune din județul Brașov. Mai mulți tineri au sărit pe geam după ce a izbucnit un incendiu
Momente de panică la o pensiune din județul Brașov. Mai mulți tineri au sărit pe geam după ce a izbucnit un incendiu

Au fost momente de panică într-o pensiune din județul Brașov după ce un incendiu violent a izbucnit la acoperișul clădirii, construită în mare parte din lemn.

Incendiile de vegetație au mistuit zeci de hectare în județul Iași. Pompierii şi voluntarii au intervenit din oră în oră
Incendiile de vegetație au mistuit zeci de hectare în județul Iași. Pompierii şi voluntarii au intervenit din oră în oră

Incendiile de vegetație au mistuit zeci de hectare într-o singură zi în județul Iași. Pompierii şi voluntarii au intervenit din oră în oră ca să le oprească pentru că se apropiau de casele oamenilor.

Incendiu puternic într-un adăpost de animale în județul Suceava: 12 oi și o bovină au pierit
Incendiu puternic într-un adăpost de animale în județul Suceava: 12 oi și o bovină au pierit

Un incendiu puternic a izbucnit într-un adăpost de animale în localitatea Mălini din judeţul Suceava. Animalele aflate acolo, o bovină şi 12 oi, au pierit.  

Incendiu la o clădire a primăriei Câmpulung Muscel. Două case au fost afectate
Incendiu la o clădire a primăriei Câmpulung Muscel. Două case au fost afectate

Un incendiu violent, izbucnit vineri după-amiază în Câmpulung Muscel, a distrus două case.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.