Incendiu în toiul nopții în Galați. Pompierii s-au luptat mai bine de patru ore

×
Codul embed a fost copiat

S-a dat alarma, azi noapte, în centrul orașului Galați, după ce două case au luat foc. Martorii au sunat la 112, dar, până la sosirea pompierilor, flăcările s-au extins și la o hală cu materiale a unei fabrici de tâmplărie PVC.

Intervenția pompierilor a durat patru ore, însă incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Primele investigații arată că focul a fost declanșat de supraîncălzirea unei rețele electrice.

Incendiul a fost anunțat la numărul unic de urgenta 112 puțin după miezul nopții. Speriați, oamenii au spus că ar arde 4 imobile și că focul se extinde.

Când au ajuns pompierii, două case erau cuprinse de flăcări și vălvătaia se propagase și la acoperișul unei hale de producție a unei fabrici de tâmplărie PVC din vecinătate.

Salvatorii au acționat cu 5 autospeciale timp de mai bine de 4 ore.

Citește și
Incendiu
Un camion a luat foc pe un drum de munte de lângă Sinaia. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din fericire, flăcările nu au ajuns și la materialele inflamabile din fabrică. La o primă estimare, pagubele totale depășesc trei sute de mii de lei. Pompierii spun că incendiul ar fi pornit din una dintre case, din cauza unei probleme de supraîncălzire a rețelei electrice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu puternic într-un spital din Sankt Petersburg. 5 pacienți cu Covid-19 au murit
Incendiu puternic într-un spital din Sankt Petersburg. 5 pacienți cu Covid-19 au murit

Cinci pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi internaţi la terapie intensivă au murit într-un incediu izbucnit marţi la un spital din Sankt Petersburg, potrivit BBC.

Un camion a luat foc pe un drum de munte de lângă Sinaia. VIDEO
Un camion a luat foc pe un drum de munte de lângă Sinaia. VIDEO

Un camion plin cu nisip a fost cuprins de flăcări pe un drum de munte de lângă Sinaia.

Două case au fost mistuite de flăcări în Suceava. De la ce a pornit focul
Două case au fost mistuite de flăcări în Suceava. De la ce a pornit focul

Un incendiu puternic a cuprins două case, ieri după amiază, într-un cartier din municipiul Suceava.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.