Incendiu dezastruos în Dâmbovița. Pompierii au rămas fără autospecială pe drum

×
Codul embed a fost copiat

Fenomenul incendiilor scăpate de sub control lasă în urmă un dezastru. În Dâmboviţa, cinci hectare dintr-o pădure de pini s-au făcut scrum.

 

Poliţiştii sunt convinşi că focul a fost pus intenţionat şi îi caută acum pe vinovaţi. Pe de altă parte şi incendiile de mirişte fac ravagii, mai ales în sudul ţării. În Buzău, 200 de vite dintr-o fermă au fost cât pe ce să ardă de vii după ce flăcările au înghiţit un depozit cu furaje.

Focul a izbucnit într-o zonă greu accesibilă din comuna Pietroşiţa, într-o pădure administratata de Ocolul Silvic Pucioasa.

La faţa locului s-au mobilizat 25 de pompieri, 25 de lucrători silvici, dar şi 10 voluntari de la serviciul de urgenţă al primăriei din localitate. Terenul le-a dat însă de furcă pompierilor.

Citește și
plaja corbu
Incendiu de proporţii lângă plaja Corbu. Pompierii intervin cu 2 autospeciale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dintr-un punct, autospeciala cu apă şi spumă a pompierilor nu a mai putut înainta. Aşa că militarii s-au văzut nevoiţi să parcurgă pe jos aproape trei kilometri, până la locul intervenţiei. Misiunea lor a fost extrem de dificilă și a durat mai bine de 9 ore.

Cei care au ajuns până în locul în care a izbucnit incendiul au rămas uimiţi de amploarea dezastrului produs. Oamenii s-au speriat, mai cu seamă că incendiul nu mai avea mult până la casele din satul lor. Poliţiştii spun că dezastrul ar fi fost provocat de câţiva trecători, care au aprins focul şi l-au lăsat nesupravegheat.

Localnic: "Pericolul, destul de mare. Focarul foarte mare, s-a întins, putea să cuprindă toată zona."

Cei care au aprins focul riscă amenzi serioase, dar ar putea avea şi probleme penale, dacă se va constata că au incendiat pădurea intenţionat.

Incendiile de mirişte au făcut prăpăd şi în Delta Dunării, unde mii de hectare de teren au fost pârjolite tocmai acum, când pasările se pregătesc de cuibărit. Numeroase sălbăticiuni au pierit carbonizate şi flăcările au ajuns uneori până aproape de casele oamenilor. Însă până acum nicio persoană nu a fost identificată şi sancţionată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu în centrul Capitalei. Un bărbat a fost găsit mort de pompieri
Incendiu în centrul Capitalei. Un bărbat a fost găsit mort de pompieri

Un bărbat a pierit carbonizat, într-un incendiu care a mistuit mansarda unui bloc din inima Capitalei.

Incendiu de proporţii lângă plaja Corbu. Pompierii intervin cu 2 autospeciale
Incendiu de proporţii lângă plaja Corbu. Pompierii intervin cu 2 autospeciale

Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit sâmbătă după-amiază în zona plajei Corbu.

Incendiu în centrul Capitalei. Pompierii au găsit un cadavru în clădire
Incendiu în centrul Capitalei. Pompierii au găsit un cadavru în clădire

Pompierii au intervenit sâmbătă după-amiază pe bulevardul Mihail Kogălniceanu din Capitală.

O fermă cu sute de animale a ars în Buzău.
O fermă cu sute de animale a ars în Buzău. "Vin anumite persoane cu căruţe, au pus foc"

Un incendiu de proporții s-a produs seara trecută la o fermă din județul Buzău. Peste 200 de animale au fost în pericol să ardă de vii, după ce depozitul cu furaje a fost cuprins de flăcări.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.