Impact mortal pe „drumul morții” E85, între un autoturism și un TIR. Doi bărbați nu au avut nicio șansă

×
Codul embed a fost copiat

Doi oameni și-au pierdut marți viața, iar altul a ajuns la spital, după ce un autoturism s-a izbit frontal de un TIR, în județul Buzău. Din primele informații, șoferul autoturismului, în vârstă de 69 de ani, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat p

Pe locul din dreapta era un bărbat de 55 de ani. Nici el, nici cel aflat la volan, n-au avut nicio șansă.

Accidentul s-a petrecut în condiții de ceață, în apropierea localității Mihăilești, din Buzău, pe drumul european 85. Șoferul de 69 de ani, din Buzău, se deplasa pe o porțiune de drum drept, însă asfaltul era umed când s-a izbit frontal un TIR care circulă regulamentar, din sens opus.

În dreapta șoferului care a provocat accidentul se afla și un pasager de 55 de ani. Nici el, nici cel aflat la volan n-au avut nicio șansă. Unul a rămas încarcerat, iar celălalt a fost găsit în afara autoturismului.

Ionuț Cășaru, ISU Buzău: „Am acționat pentru descarcerarea unei victime din autoturism și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingerea incendiilor întrucât pe carosabil erau lichide combustibile inflamabile.”

Citește și
Accident Vrancea
Nouă persoane au fost rănite în urma ciocnirii dintre un microbuz și un autoturism, pe DN2, în Vrancea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După impactul extrem de puternic, cele două autovehicule au ieşit de pe carosabil, iar bucăţi din autoturism s-au împrăştiat pe câmp. Șoferul TIR-ului, în vârstă de 37 de ani, a scăpat cu viață.

Gheorghe Colăcel, IPJ Buzău: „În urma evenimentului rutier a rezultat decesul a două persoane aflate în autoturism. De asemenea, conducătorul autotirului a fost transportat la spitalul județean pentru acordarea de îngrijiri medicale.”

Traficul pe drumul european 85 a fost blocat timp de mai bine de două ore, iar coloanele de mașini s-au întins pe câțiva kilometri.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Accident neobișnuit pe „drumul morții”. Ce a căzut pe două mașini aflate în trafic. Trei persoane au fost rănite
Accident neobișnuit pe „drumul morții”. Ce a căzut pe două mașini aflate în trafic. Trei persoane au fost rănite

Un accident grav și mai puțin obișnuit a avut loc, vineri, pe E85, supranumit și „drumul morții”. Trei persoane au fost rănite după ce un buldozer a căzut de pe o platformă peste două autoturisme aflate în trafic.

Nouă persoane au fost rănite în urma ciocnirii dintre un microbuz și un autoturism, pe DN2, în Vrancea
Nouă persoane au fost rănite în urma ciocnirii dintre un microbuz și un autoturism, pe DN2, în Vrancea

Nouă persoane au fost rănite, joi dimineaţă, într-un accident produs pe DN2 - E85, în judeţul Vrancea.

Carnagiu pe E85. Mama însărcinată, tatăl, fata lor și nepotul au murit în timp ce se întorceau acasă de la Sfânta Parascheva
Carnagiu pe E85. Mama însărcinată, tatăl, fata lor și nepotul au murit în timp ce se întorceau acasă de la Sfânta Parascheva

Grav accident rutier, pe drumul european E85, în judeţul Neamţ. Patru oameni au murit miercuri noapte după ce maşina lor a fost lovită violent de o camionetă, care circula regulamentar.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul de pe E85 în care au murit trei surori. Plecaseră să își viziteze rudele
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul de pe E85 în care au murit trei surori. Plecaseră să își viziteze rudele

Drumul european 85, care de-a lungul vremii, a fost supranumit „drumul morții”, a făcut iarăși victime. Trei surori și-au pierdut viața, într-un accident produs în apropiere de Buzău.

Adolescentă de 15 ani, decedată într-un accident provocat de un băiat de aceeaşi vârstă. Mașina, furată de la părinți
Adolescentă de 15 ani, decedată într-un accident provocat de un băiat de aceeaşi vârstă. Mașina, furată de la părinți

O adolescentă de 15 ani şi-a pierdut viaţa în noaptea de joi spre vineri, după ce maşina în care se afla, condusă de un băiat tot de 15 ani s-a răsturnat pe E85, pe raza localităţii Podgoria, din judeţul Buzău.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.