Furtuna Isha lovește România. Regiunile din țară vizate de viscolul de iarnă polară. Este cod de vreme extremă | HARTĂ

×
Codul embed a fost copiat

Viscolul și vântul cu rafale puternice au lovit aproape o treime din țară. Pe munte, la peste 1.800 de metri, vântul a șuierat năprasnic, iar pe Valea Prahovei instalațiile de transport pe cablu au fost oprite.  

Vineri, o rămășiță a înspăimântătoarei furtuni „Isha”, care a făcut prăpăd în Europa, va atinge și nordul țării noastre, cu ninsori și temperaturi scăzute. Din păcate, vremea rea a luat și trei vieți.

Un viscol de iarnă polară a lovit stațiunea Rânca, pe Transalpina, unde a fost în vigoare și un cod portocaliu de vreme rea. Autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert.

Vântul a suflat cu peste 100 de kilometri, iar turiștii s-au trezit cu mașinile îngropate în zăpadă. Ca să poată pleca au fost nevoiți să le curețe.

Turist:Nu ne așteptam să fie chiar așa zăpadă. E incredibil ce s-o întâmplat peste noapte. Am venit foarte bine, am zis că uite, ce vreme, dar a nins și acum dăm la lopată pentru că nu putem să ne mișcăm nicăieri, nici să mâncăm”.

Citește și
furuna de zapada SUA
SUA, sub alertă de vreme severă. Zeci de persoane au murit în ultima săptămână din cauza frigului și zăpezii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: Mai rămâneți?

Turist: „Nu. Dacă reușim să deszăpezim plecăm”.

Vântul a spulberat mai multe zone din țară

Hărțile prin satelit arată viteza cu care vântul a spulberat zone întinse din centrul, vestul și nordul țării, colorate în violet.

Prin pâcla deasă, utilajele de deszăpezire au ajutat la degajarea locurilor înghițite de troiene.

Pe o asemenea vreme, însă, cei mai mulți turiști au rămas cabane, la căldură, și puțini s-au încumetat să ia viscolul în piept și să-și scoată mașinile din nămeți.

Șoferul unui utilaj deszăpezire:Eu am desfăcut o dată drumul. I-am sunat, am zis să îi scot de acolo, să mute mașinile mai jos, unde e o poziție mai bună. Eu le-am desfăcut drumul, dar vântul e puternic și îl astupă la loc".

Vremea rea i-a trimis acasă și pe cei care veniseră la Rânca la schi. Unii au ieșit din cabane ca să vadă dacă se pot aventura pe munte, dar vântul aproape că i-a luat pe sus. Au fost însă și câțiva curajoși care au înfruntat vântul puternic și zăpada spulberată.

Furtuna Isha lovește România

Meteorologii spun că vremea rea care afectează o parte din țară este influențată de „coada” furtunii Isha, care a lovit violent vestul Europei.

La Sighet, în Maramureș, a nins abundent, iar stratul de zăpadă a atins opt centimetri.

Din cauza rafalelor foarte puternice, la Sinaia, instalaţiile de transport pe cablu din Valea Soarelui și Valea Dorului au rămas închise.

Situaţia este similară şi în Masivul Postăvaru, unde administratorii domeniului schiabil au fost nevoiţi să întrerupă activitatea instalaţiilor de transport.

La Bâlea Lac, la peste 1.700 de metri, a fost emisă o avertizare de vreme extremă. Puțini turiști s-au aventurat prin peisajul arctic.

Gerul extrem a făcut și victime

În Dâmbovița, două fete, de 13 și 16 ani și mama lor, au fost găsite fără suflare în camera în care dormeau împreună. Cel mai probabil, spun pompierii, s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Anchetatorii vor să vadă dacă tragedia s-a produs din cauza coșului înfundat al sobei, așa cum spun vecinii.

Vestul țării s-a aflat sub cod de vreme extremă. Este vorba despre Banat, sudul Crişanei şi Transilvania.

De la ora 22:00, acelaşi cod galben se va muta în centru, dar și în partea estică a ţării, cu viscol puternic la altitudini mari.

De altfel, de vineri, din nordul Moldovei, până în sud, spre Tulcea, vom avea ceață, vânt, polei, lapoviță și ninsori. Aceste schimbări de vreme vin ca urmare a unei părți rămase din furtuna Isha, care a făcut ravagii în nordul și vestul Europei, spun meteorologii.

reporteri: Octavian Moldovan, Gigi Ciuncanu, Natașa Paraschiv, Roxana Tivadar.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Bianca Censori, din nou în centrul atenției. Soția lui Kanye West a purtat o ținută din blană extravagantă. GALERIE FOTO
Bianca Censori, din nou în centrul atenției. Soția lui Kanye West a purtat o ținută din blană extravagantă. GALERIE FOTO

Kanye West este mereu pe prima pagină a ziarelor în ultima vreme, datorită alegerilor sale îndrăznețe în materie de modă.

SUA, sub alertă de vreme severă. Zeci de persoane au murit în ultima săptămână din cauza frigului și zăpezii
SUA, sub alertă de vreme severă. Zeci de persoane au murit în ultima săptămână din cauza frigului și zăpezii

Cel puţin 63 de persoane au murit în această săptămână din cauza vremii severe de iarnă care afectează Statele Unite, au anunţat vineri autorităţile şi presa locală, informează AFP.  

Coduri portocaliu şi galben de vreme severă. MAE a emis o atenționare de călătorie
Coduri portocaliu şi galben de vreme severă. MAE a emis o atenționare de călătorie

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că, sâmbătă şi duminică, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie local a emis coduri portocaliu şi galben pentru vreme severă. 

 

Lupta prințesei Kate Middleton cu problemele de sănătate. Cum a reușit să ascundă faptul că este bolnavă
Lupta prințesei Kate Middleton cu problemele de sănătate. Cum a reușit să ascundă faptul că este bolnavă

Prințesa Kate și-a amânat pentru o vreme îndatoririle regale din cauza operației abdominale. 

Un nou episod de ger, de la sfârşitul acestei săptămâni. Câte grade Celsius vor fi în Capitală
Un nou episod de ger, de la sfârşitul acestei săptămâni. Câte grade Celsius vor fi în Capitală

Un nou episod de vreme geroasă şi ninsoare va afecta România la sfârşitul acestei săptămâni, după ce în zilele de joi şi vineri vor fi temperaturi relativ ridicate.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.