Esteticianul care a mutilat mai multe paciente îşi continuă activitatea. Surse: Trimite locația pacientelor cu o oră înainte

×
Codul embed a fost copiat

Detalii șocante ies la iveală despre renumitul chirurg estetician, acuzat că a mutilat mai multe paciente!

Acestea au decis să rupă tăcerea și să vorbească despre chinul prin care au trecut și traumele cu care au rămas.

Unele dintre ele încă se luptă cu complicațiile apărute în urma intervențiilor chirurgicale, chiar dacă au trecut doi ani de la operații.

Cornelia Zapan este din Constanța. În iunie 2022 a decis să facă o abdominoplastie, liposucție și o ridicare cu implant mamar. Înainte cu câteva minute să intre în sala de operație, medicul i-a spus că îi va face doar două intervenții din trei, din cauza unor analize care nu i-ar fi ieșit bine. Problemele au început la scurt timp după operație.

Cornelia Zapan – victimă: "Eu aveam infecții, îi spuneam, el zicea că este limfă, să stau liniștită, în afară de liniștită nu mai spunea niciun cuvânt. E bine, e bine, spre vindecare. O săptămână m-a cusut, a doua săptămână m-a cusut, a treia săptămână m-a cusut și într-o seară mi-a bufnit puroiul de la sân, m-am speriat foarte tare".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vreme de trei săptămâni a primit perfuzii cu calmante pentru a putea trece peste chinuri. În final, femeia și-a tratat infecția la o clinică privată din Constanța.

Cornelia Zapan – victimă: "Fizic arătam horror. Cusăturile mele se desfăceau, puroiul curgea din mine, nişte imagini horror. Plângeam câte 7 ore. Fizic sunt mutilatăpentru noi femeile contează stima de sine, eu m-am dus să mă îmbunătățesc, nu să devin horror, dacă mă dezbrac acum, sunt respingătoare, nu atrăgătoare".

După două luni de chinuri a reușit să găsească un medic care să îi scoată implantul de silicon. De atunci femeia se luptă cu depresia, a rămas fără locul de muncă și s-a îmbolnăvit de psoriazis. Tot corpul ei este plin de răni care nu trec cu niciun fel de tratament.

Femeia a depus o plângere și l-a dat în judecată pe medicul care a operat-o. Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Ministerului Sănătății a decis că medicul a greșit.

”În acest dosar sunt întrunite condițiile unui caz de malpraxis săvârșit de medicul reclamat, întrucât s-au constatat mai multe erori de abordare în activitatea de prevenție, diagnostic și tratament”, se arată în decizia Comisiei.

Chirurgul plastician care operează și în Constanța, şi în Bucureşti, este acuzat de operații eșuate, iar cazul a fost preluat de procurori. Medicul este cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de vătămare corporală din culpă. La data de 25 ianuarie a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Cu toate acestea, doctorul îşi continuă nestingherit activitatea.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, pacientele care vor să se programeze la medicul estetician primesc adresa unde trebuie să ajungă abia cu o oră înainte să înceapă consultația.

Contactat și astăzi pentru a-şi exprima punctul de vedere, chirurgul estetician a transmis că va oferi cât de curând opinia sa privind întreaga situație.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.