Elevii și preșcolarii intră în vacanța de vară. Când se vor întoarce la școală

scoala, vacanta

Elevii şi preşcolarii vor intra de vineri în vacanţa de vară. Cursurile anului şcolar 2019 - 2020 încep luni, 9 septembrie, şi sunt dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

În curtea şcolii defilează profesori cu braţele grele de coroniţe şi diplome. Chiar dacă normele care prevăd protecţia datelor perosnale, nu mai permit ca la festivităţi să fie strigăte şi mediile, unii părinţi au cerut apăsat că la clasele lor să nu se renunţe la coroniţă de flori!

Părinte: Am luat-o dimineaţă, proaspătă ca şi fetiţa. Am văzut că nu toată lumea păstrează tradiţia, dar e un moment emoţionant pentru copil şi pentru părinte.

Reporter: Dumneavoastră aţi avut coroniţă?

Părinte: Da. Şi în clasa a XII-a am luat premiul întâi.

Citește și
Măsuri împotriva turiștilor care încalcă regulile la Roma
Reguli noi pentru turiștii care vizitează Roma. Ce nu au voie să facă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Până la liceu, elevii care au terminat clasa a opta au un obstacol greu de trecut. În clase sunt instalate deja camerele de supraveghere. Iar băncile au fost aşezate că pentru examen.

Pentru că luni sunt Rusaliile, evaluarea naţională începe, de data aceasta, marţi. Toate probele vor fi monitorizare audio-video. Iar metodologia de examen prevede acum că niciun candidat să nu părăsească sala la mai puţin de o oră de la începerea testului.

Nimeni nu are voie să ia subiectele, iar ciornele vor fi reţinute şi ele de comisie, pentru eventuale verificări.

Probele de română şi matematică au o pondere de 80 la sută în media de admitere în liceu. Restul - e media notelor din gimnaziu.

Elev: 9,99 pe toţi anii. Adică 99% din evaluare. E rezolvată!
Reporter: La evaluare ce notă doreşti?
Elev: 10 aş vrea.

Un şef de promoţie al şcolii 88 spera la subiecte accesibile, aşa cum a promis Ministerul Educaţiei.

Reporter: Ce medie ai avut?
Elev: 10.
Reporter: Ai ceva emoţii?
Elev: La romană. Pentru că poate să ne dea ceva greu. Te descurci pe moment cu ce ştii.

Alţi colegi privesc examenul cu încredere şi fără griji.

Reporter: Eşti pregătit de examen?
Elev: Da.
Reporter: Tuns, frezat? Cu învăţatul cum stai?
Elev: Bine. La romana să mai fixez câte ceva.
Reporter: Mai departe ce ai de gând să faci?
Elev: Nu ştiu încă.

Rezultatele finale pentru cei 155.000 de elevi de a opta vor fi afişate pe 29 iunie.

Vacanţa de vară are 86 de zile care trec, în versiunea copiilor, fulgerător de repede. Mai ales că în septembrie clopoţelul sună mai devreme ca de obicei. Pe 9 septembrie, din nou cu buchete de flori în mâini, se strigă adunarea.

Structura anului școlar 2019 - 2020

Structura anului şcolar cuprinde semestrul I (9 septembrie - 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie - 12 iunie 2020).

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel:

* vacanţa de iarnă: 21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020;

* vacanţa de primăvară: 4 aprilie - 21 aprilie 2020;

* vacanţa de vară: 13 iunie - data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 - 2021.

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor beneficia de vacanţă în săptămâna 26 octombrie - 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a - pe 5 iunie 2020.

Programul ''Şcoala altfel'' are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 7 octombrie 2019 - 29 mai 2020, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfăşurarea acestui program nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Grădinițele care rămân deschise și vara. Preșcolarii nu vor avea deloc vacanță
Grădinițele care rămân deschise și vara. Preșcolarii nu vor avea deloc vacanță

Cum ar fi ca firma în care lucraţi să-şi ţină unii dintre angajaţi la muncă pe timpul verii, în timp ce alţii pleacă în concediu?

Reguli noi pentru turiștii care vizitează Roma. Ce nu au voie să facă
Reguli noi pentru turiștii care vizitează Roma. Ce nu au voie să facă

Dacă în această vară planurile de vacanţă vă duc la Roma, aveţi grijă unde mâncaţi şi cum vă comportaţi în apropierea monumentelor.

Elevii și studenții, atrași cu oferte pentru job-urile de vară. Unde pot câștiga până la 3000 de lei
Elevii și studenții, atrași cu oferte pentru job-urile de vară. Unde pot câștiga până la 3000 de lei

Se apropie vacanţa, iar elevii şi studenţii au început deja să îşi caute de lucru.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.