Descoperirea făcută de polițiști într-o fostă pensiune din Timișoara, folosită pentru traficarea migranților

×
Codul embed a fost copiat

Peste 800 de migranţi au fost opriţi să ajungă în Vestul Europei, în urma unei operaţiuni a Poliţiei Române desfășurată de-a lungul a cinci luni.

Anchetatorii spun că au blocat pe teritoriul ţării 40 de transporturi ilegale cu oameni. Printre suspecți sunt și patru angajate ale Protecției Copilului Timiș,

Printre suspecţi duşi la audieri sunt și patru angajate ale Protecției Copilului Timiș, acuzate că s-ar fi implicat în transferul ilegal peste frontieră a unor minori.

Smaranda Marcu, purtător de cuvânt Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiș: „Există o cercetare, iar noi facem toate demersurile pentru a pune la dispoziția organelor de anchete documentele necesare cercetării.”

Rețeaua era formată atât din români, cât din cetățeni străini.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Grupul infracțional funcționa de anul trecut și era împărțit în alte patru grupe.

După ce transfugii erau aduși în țară, erau cazați în diferite locații, pentru perioade scurte de timp. Ulterior, erau transportați în parcări din Timiș și Arad, de unde, cu un camion erau trecuți ilegal granița spre țările din centrul și vestul Europei.

Unul dintre imobilele folosite este și o fostă pensiune din Timișoara, unde anchetatorii au găsit în marți dimineaţă 58 de migranți, dornici să ajungă în Occident.

Marian Costea, locatar pensiune: „De când au început ei să vină, cred că au fost vreo 500 și ceva, care îi țin eu minte.”
Reporter: „Majoritatea cât stăteau aici?”
Marian Costea, locatar pensiune: „Au stat numa câte patru pe cameră. Mai mult de două săptămâni nu stăteau, plecau. Veneau alții, tot așa. Plecau chiar de aici de la colț, cu mașina.”

Polițiștii au descins astăzi la 85 de adrese din 7 județe și București. Aproximativ 90 de suspecți au fost ridicaţi de poliţişti și jandarmi și duși cu autocarul, la audieri, la sediul DIICOT din Timișoara.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.