Cum au încercat doi bărbați să intre într-un apartament din Râmnicu Vâlcea. VIDEO

hoti, Râmnicu Vâlcea, franghie,

Doi bărbaţi au fost  depistaţi în timp ce încercau să pătrundă într-un apartament  din Râmnicu Vâlcea pe o frânghie.

Doi bărbaţi, unul în vârstă de 34 de ani şi celălalt de 38 de ani, au fost prinşi de poliţişti, miercuri noaptea, pe acoperişul unui bloc din Râmnicu Vâlcea, în timp ce încercau să pătrundă pe o frânghie într-un apartament de la ultimul etaj, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, cei doi au fost observaţi de un locatar care a anunţat la 112 că persoane necunoscute forţează intrarea în scara blocului.

"La data de 2 ianuarie, ora 3 dimineaţa, un bărbat din Râmnicu Vâlcea a sesizat poliţia cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, a observat doi bărbaţi care încercau să pătrundă cu forţa în scara blocului. Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea şi jandarmii s-au deplasat la faţa locului, cei doi bărbaţi, de 34 şi respectiv 38 de ani, fiind depistaţi în timp ce se deplasau pe acoperişul blocului. Aceştia au fost conduşi la sediul poliţiei", au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi acum de poliţişti, pe numele lor fiind deschis un dosar penal pentru distrugere.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 Sursa foto/video: www.gazetavalceana.ro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.