Ce spune un psiholog despre înăsprirea legislației antidrog propusă de autorități. „NU vor fi descurajați”

×
Codul embed a fost copiat

Accidentul înfricoșător din Popești Leordeni este cel mai recent dintr-o serie neagră care îi obligă pe aleși să înăsprească legislația antidrog.

Curând vor crește pedepsele pentru traficanții de droguri, dar și pentru acei consumatori care își riscă odată cu libertatea, permisul și chiar mașina dacă se vor urca la volan sub influența substanțelor interzise. Vizați sunt și farmaciștii care vând fără rețeta medicamente cu regim special, din categoria drogurilor.

Tragedia de lângă București justifică înăsprirea legislației antidrog, dar și dotarea Poliției și a Poștei Române cu scannere care ajuta la descoperirea transporturilor de stupefiante în România. Parlamentarii vor ca alături de traficanți să ajungă după gratii și cei care îi ajută.

Robert Cazanciuc, Comisia Specială pentru Justiție: „Una dintre idei este de a incrimina punerea la dispoziție direct sau tacit a unor locuințe pentru cei care fac trafic de droguri. Probabil vom incrimina punerea la dispoziție fără a respecta regulile medicale și mai ales obligațiunile unor medicamente care se află pe lista unor medicamente care au regim special”.

Propunerile nu se opresc aici.

Citește și
droguri
Captură record de droguri la Galați. 30 de kilograme de ”Cristal” în valoare de 600.000 de euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marcel Ciolacu, premierul României: „Cel puțin 10 ani să nu mai ai dreptul să deții un permis de conducere când vei fi depistat de către Poliție într-o astfel de situație”.

O altă măsură drastică la care se gândesc legiuitorii ar putea face ca mașinile conduse de șoferii depistați în trafic sub influența drogurilor să fie confiscate. Însă, înainte ca o asemenea schimbare majoră să fie adoptată, parlamentarii vor să afle care este părerea Curții Constituționale, dar mai ales dacă o asemenea sancțiune este aplicată și în alte state europene.

Codul Penal are deja un capitol special pentru confiscarea bunurilor folosite la săvârșirea de infracțiuni. Dacă acestea nu sunt în proprietatea infractorilor, iar deținătorul legal nu știa că vor fi folosite pentru comiterea unei infracțiuni, autorului i se vor confisca bani. Juriștii vor trebui să stabilească dacă acest articol este suficient și pentru confiscarea mașinilor conduse de șoferii drogați sau va trebui adaptat.

Confiscarea specială, Art. 112.: „(1) Sunt supuse confiscării speciale: b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului”.

Pachetul de legi va veni și în sprijinul familiilor consumatorilor.

Robert Cazanciuc, Comisia Specială pentru Justiție: „Încercăm să dăm o mână de ajutor părinților care constată un comportament neadecvat al minorilor să poată deconta două, trei teste pe an, un screening antidrog. Și în situația în care este găsit pozitiv să poată beneficia gratuit din partea statului de un consult de specialitate la psiholog”.

Psiholog Copăceanu, specialist în adicții: „Oricât de grave pedepse am avea asupra consumatorilor, fie că a condus sub influența drogurilor și, iată, a ucis, cu cât vom avea mai mulți ani, pedepse mai grave, consumatorii nu vor fi descurajați. Consumatorii neagă orice posibilitate de a avea consecințe grave. Și atunci cea mai bună măsură este asupra traficantului”.

Noile modificări ar putea fi adoptate în următoarele două săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Captură impresionantă de droguri, la Brăila. 10 kilograme au fost găsite sub scaunul unui șofer, iar 20 într-o roată
Captură impresionantă de droguri, la Brăila. 10 kilograme au fost găsite sub scaunul unui șofer, iar 20 într-o roată

Ofițerii de la Crimă Organizată au făcut o captură importantă de stupefiante sintetice în județul Brăila. Aceștia au confiscat 30 de kilograme de „Cristal”, un drog care face ravagii și în România.

Captură record de droguri la Galați. 30 de kilograme de ”Cristal” în valoare de 600.000 de euro
Captură record de droguri la Galați. 30 de kilograme de ”Cristal” în valoare de 600.000 de euro

Poliţiştii din Galaţi au reţinut trei persoane asupra cătora au fost găsite 30 de kg de droguri de mare risc, de tip Cristal, în valoare de 600 de mii de euro, captura fiind cea mai mare de până acum.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.