Dezvăluirea unor foști colegi despre șoferul care a provocat tragedia din Ialomița

×
Codul embed a fost copiat

Șoferul de TIR, care a intrat pe contrasens și a provocat tragedia din Ialomița soldată cu 10 morți, avea momente în care ațipea la volan.

Foștii săi colegi susțin că au asistat la astfel de episoade care i-au înspăimântat. Nici anchetatorii nu exclud această variantă, dar iau în calcul și neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau chiar o problemă de sănătate.

Între timp, medicii spun că cele șapte femei rănite, care au supraviețuit accidentului, sunt în stare stabilă și speră că se vor putea întoarce, în curând, acasă. Cea mai tânără dintre ele are 19 ani. 

Șase din cele șapte femei care au scăpat cu viaţă din această tragedie sunt internate în spitale din capitală. Luni au fost vizitate de Ministrul Sănătăţii, care le-a încurajat.

Cele două femei de la spitalul Floreasca, de 39 şi 45 de ani, au fost detubate, dar se află în continuare la terapie intensivă. Respiră fără ajutorul aparatelor, vorbesc, starea lor s-a îmbunătăţit. Dar cu toate astea, vor avea nevoie de alte intervenţii chirurgicale şi de o recuperare de lungă durată şi vor ieşi din spital după, probabil, câteva săptămâni.

Citește și
SMURD
Trei morți, printre care un copil de 10 ani, și patru răniți într-un accident cumplit în Vrancea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea: "Starea lor este stabilă. Am discutat cu toate, inclusiv cu tânăra de 19 ani care a fost detubată. Mi-au spus că au simţit doar o bubuitură şi că de atunci nu-şi mai aduc aminte. Și m-a surprins optimismul lor. Cea de 19 ani mi-a spus că îi e dor de mamă."

Fata şi-ar putea petrece toată viaţa într-un scaun cu rotile, însă medicii sunt optimişti în privinţa şanselor de recuperare. Rănitele vor discuta însă şi cu un psiholog care le va ajuta să depăşească această traumă. Sub ochii lor au murit opt colege, dar şi cei doi şoferi: Cel care le ducea spre muncă şi cel care a produs această tragedie.

Reprezentanţii companiei unde lucra ne-au transmis că bărbatul de 42 de ani nu era un angajat problemă şi nu ar fi provocat alte incidente în trafic. Nu ar fi avut nici viteză, pentru că GPS-ul ar fi arătat că a mers cu cel mult 55 de kilometri la oră în momentul impactului.

În schimb, un coleg susţine că l-a văzut aţipind de 3 ori la volan într-o cursă mai mică de o sută de kilometri.

Pe de altă parte, tahograful cu care era dotat TIR-ul nu funcţiona. Era o cursă scurtă, aşa că nu era necesară aparatura care înregistrează viteza autovehiculului şi timpii de odihnă.

Chiar dacă ar fi funcţionat nu ar fi reprezentat o probă esenţială, ne-a declarat sub protecţia anonimatului, un agent de poliţie de la rutieră.

Din 10 TIR-uri controlate, la opt se depistează diferite manevre făcute de şoferi pentru măsluirea timpilor de mers.

Poliţist: "Nu avem cititoare pentru tahografe. E unul la autostrăzi şi atât. Tu îl prinzi că are magneţi montaţi pe tahograf şi îi faci proces verbal că îl opreşti să mai circule 7 ore. Și pleci şi el pleacă mai departe şi colegul din alt judeţ nu ştie că ăla are interzis să mai circule. În alte ţări se iau plăcuţele imediat. Asta ar trebui să se schimbe şi la noi."

În schimb, ministrul Transporturilor anunţă că vrea să introducă scanere de retină pentru a depista şoferii obosiţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs de fapt accidentul cu 10 morţi din Ialomița
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs de fapt accidentul cu 10 morţi din Ialomița

Acesta venea de la Târgu Jiu şi se îndrepta spre Ciulniţa când ar fi intrat pe contrasens chiar în curbă. Aşa se explică de ce la doar câţiva metri distanţă a zdrobit un microbuz plin de oameni. În timp ce 10 familii îşi plâng morţii, pentru cei care au s

Trei morți, printre care un copil de 10 ani, și patru răniți într-un accident cumplit în Vrancea
Trei morți, printre care un copil de 10 ani, și patru răniți într-un accident cumplit în Vrancea

Trei persoane, printre care un copil de 10 ani, au murit şi patru au fost grav rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc, joi seara, pe DN2/E85, în afara localităţii Slobozia Bradului.

Nou atac în Afganistan, soldat cu 10 morți și 85 de răniți. Un spital a fost distrus
Nou atac în Afganistan, soldat cu 10 morți și 85 de răniți. Un spital a fost distrus

Ce puțin 10 oameni au murit după ce un camion plin cu explozibili a fost detonat de talibani în afara unui spital din orașul Qalat, sudul țării.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.