Ce este oxicodona, medicamentul folosit ca drog de Vlad Pascu, șoferul de 19 ani: ”Noi suntem oxicomani”

pastile
Shutterstock

Oxicodona, medicamentul care era folosit de Vlad Pascu pe post de droguri, șoferul de 19 ani, este un analgezic puternic din grupa opioizilor, care poate fi eliberat în farmacii numai în baza unei prescripții medicale.

Potrivit unui prospect al Agenției Naționale a Medicamentului, oxicodona este utilizată la adulți şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani pentru tratamentul durerilor severe care necesită tratament cu un analgezic opioid.

La capitolul ”atenționări și precauții”, ANM precizează faptul că oxicodona nu trebuie luată dacă persoana respectivă ”a manifestat vreodată abuz sau dependență de alcool, medicamente eliberate pe bază de prescripție sau droguri ilegale („dependență”)”.

Nu în ultimul rând, în prospectul elaborat de Agenția Națională a Medicamentului se arată că Oxicodona ”are potenţial pentru dependenţă”.

Când se administrează pentru perioade lungi de timp, pot să apară efectul de toleranţă şi pentru a menţine controlul durerii poate fi nevoie de doze mai mari.” - se mai arată în prospectul medicamentului.

Citește și
acc 2 mai vlad pascu
Șirul gafelor polițiștilor care l-au lăsat liber pe Vlad Pascu să producă tragedia din 2 Mai. Explicațiile unui avocat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Utilizarea repetată a Oxicodonă Sandoz poate duce la dependență și abuz, care pot duce la supradozaj care poate pune în pericol viața” - este un alt avertisment.

Nu în ultimul rând, Oxicodona poate afecta capacitatea de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.

Pe parcursul tratamentului de întreţinere nu este necesară întreruperea şofatului; medicul curant trebuie să evalueze situaţiile individual. Vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră pentru a afla dacă sau în ce condiţii puteţi conduce un vehicul” - se arată în prospect.

Vlad Pascu era cunoscut drept consumator de droguri și ”fan Oxicodona”

În 2017, pe când avea doar 13 ani, Vlad Pascu a fost găsit în București cu canabis într-o pungă mică. I-a fost deschis atunci un dosar penal, care a fost clasat, pentru că băiatul nu împlinise 14 ani și nu răspundea penal.

În 2022, tânărul a fost prins din nou cu substanțe interzise. Din nou canabis - și din nou Vlad Pascu a scăpat.

Autorităţile au renunțat la urmărirea penală, pe motiv că în cazul infracțiunii de care era acuzat, deținere de droguri de risc pentru consum propriu, pedeapsa era prea mică.

Așa că Vlad Pascu a continuat ... și a sfidat legea.

”Țin să fac dovada că pe numele meu există în momentul de față business-uri de mai mulți bani decât o să aveți voi dacă faceți foamea cu pateu toată viața!

Oxycodona este viața noastră, noi nu suntem toxicomani, noi suntem oxycomani.” - spunea Vlad Pascu și o prietenă de a sa într-o înregistrare VIDEO mai veche, care a apărut rrecent pe internet.

Cele două tipuri de medicamente care apar în acele imagini se prescriu doar pe reţetă, iar consumul lor abuziv poate duce la dependență, spun specialiștii.

Oxicodona este un antidepresiv puternic pentru cei care suferă de depresie și anxietate. Tabletele din mâna lui Pascu sunt din categoria opioidelor care, în mod normal se recomandă pacienţilor oncologici cu dureri foarte mari.

Cei care abuzează de acest analgezic ajung în stări de euforie silmilare celor date de heroină.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trecutul tumultuos al șoferului care a ucis doi oameni la 2 Mai. „Noi suntem oxicomani”
Trecutul tumultuos al șoferului care a ucis doi oameni la 2 Mai. „Noi suntem oxicomani”

Înainte să provoace tragedia din stațiunea 2 Mai, Vlad Pascu, în vârstă de 19 ani, se lăuda pe rețelele de socializare cu substanțele pe care le consuma.

Șirul gafelor polițiștilor care l-au lăsat liber pe Vlad Pascu să producă tragedia din 2 Mai. Explicațiile unui avocat
Șirul gafelor polițiștilor care l-au lăsat liber pe Vlad Pascu să producă tragedia din 2 Mai. Explicațiile unui avocat

Corpul de control al ministrului de Interne a ajuns la Constanța și verifică felul care în polițiștii au tratat cazul lui Vlad Pascu, înainte ca tânărul să-i omoare pe Roberta și Sebastian.

Tânărul care a ucis cu mașina două persoane în 2 Mai, prins cu droguri la doar 13 ani. Cum a scăpat de două dosare penale
Tânărul care a ucis cu mașina două persoane în 2 Mai, prins cu droguri la doar 13 ani. Cum a scăpat de două dosare penale

Apar noi informații uluitoare din viața lui Vlad Pascu, tânărul în vârstă de 19 ani care s-a urcat drogat la volan și a provocat un accident mortal în stațiunea 2 Mai.

Ce s-a întâmplat cu tânărul care a provocat tragedia din 2 Mai. Anunțul făcut de procurori
Ce s-a întâmplat cu tânărul care a provocat tragedia din 2 Mai. Anunțul făcut de procurori

Vlad Pascu, șoferul drogat la volan care a accidentat mortal doi tineri în stațiunea 2 Mai a fost arestat preventiv pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.