Ce conține meniul unui elev. Programul „Masa caldă în școli” înaintează cu greu

×
Codul embed a fost copiat

Programul „Masa caldă în școli'' înaintează cu greu. Autoritățile au mărit suma pentru meniul alocat unui elev cu 5 lei, însă banii nu sunt suficienți.  

Meniul ar trebui să cuprindă o supă, felul doi și desert, dar responsabilii care nu se încadrează sau nu au condiții pentru servirea mesei pot alege un sandviș.

Tocănița de curcan cu mămăligă a fost pe sufletul Nataliei la prânz. Copiii au primit și ciorbă de văcuță și portocale.

200 de copii de la Școala Gimnazială „Sfinții Voievozi” din București primesc mâncare la prânz însă nu prin programul nașional „O masă caldă”, ci printr-un proiect al Primăriei locale.

Dana Voinea, directorul școlii: „Se servește în farfurii pentru că avem o sală multifuncțională. Acum e pe post de sală de mese, dar dacă avem nevoie de o sală de conferințe sau de dansuri se poate transforma”.

Citește și
Bani, lei, RON
Minister: Ajutorul de 500 de lei pentru 97.888 de preşcolari şi elevi din familii defavorizate a fost virat pe carduri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

15 lei pentru meniul unui elev

Spre deosebire de proiectul „Educație pentru viață”, susținut de autoritățile locale de sector, care constă într-un meniu de 30 de lei pentru fiecare elev, proiectul „O masă caldă” de la stat cuprinde un meniu de cel mult 15 lei pentru fiecare elev, oricum, cu 5 lei în plus față de anul trecut.

Această sumă ar trebui să acopere cheltuielile cu materia primă pentru o supă, fel principal și desert, plus cheltuileile cu prepararea, distribuția și ambalajul.

Suma de 15 lei pentru meniul unui copil a fost decisă de ministerul Educației și al Sănătății, raportându-se la alocația pacienților din spitale care este de 22 de lei pe zi pentru trei mese. Așadar, 15 lei este o suma mai generoasă pentru o singură masă, spune ministrul Cîmpeanu.

Ioan Alexandru, lucrător bucătărie școală: „Nu știu cum se poate descurca cel care o produce. Vorbim de gramaj, de mai puțin cu 15 lei. A crescut ca preț materia primă”.

De pildă, la școala „Sfânta Treime” din Capitală, care de anul acesta este integrată și în programul „O masă caldă de la stat”, 70 de copii primesc deja de la primărie un fel principal pe zi și un desert cu 18 lei.

Mihail Adrian Șerban, directorul școlii: „Putem să avem paste cu carne, șnițel de pui, putem să avem chifteluțe, hamburger”.

Reporter: Vor lua masa tot în sala de clasă?

Director: „Da, da, sigur că da. Clasele sunt igienizate. Am avut control de la DSP. Verifică documentele și mâncarea”.

Un meniu propus de autorități pentru programul „O masă caldă” ar trebui să conțină o supă sau ciorbă, felul doi și un desert.

Mihaela Bilic, nutriționist: „Ciorba înseamnă puțină carne, multe legume. Ea satură și ține stomacul plin, deci este o alegere obligatorie în cazul copiilor. La felul doi, copiii trebuie să mănânce jumătate carbohidrați făinoase, iar partea de proteine să nu fie mai mare de un sfert din farfurie, adică 100 de grame”.

Școlile care nu au spațiu pentru pregătirea mesei le pot da elevilor sandvișuri ambalate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Profesor atacat de un tânăr la o școală din Mureș. A încercat să potolească un conflict între elevi
Profesor atacat de un tânăr la o școală din Mureș. A încercat să potolească un conflict între elevi

Un profesor a fost atacat de un elev într-o școală din județul Mureș după ce a încercat să potolească un conflict între doi tineri.

Minister: Ajutorul de 500 de lei pentru 97.888 de preşcolari şi elevi din familii defavorizate a fost virat pe carduri
Minister: Ajutorul de 500 de lei pentru 97.888 de preşcolari şi elevi din familii defavorizate a fost virat pe carduri

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a virat luni suma de 48,9 milioane de lei reprezentând ajutorul de 500 de lei pentru 97.888 de beneficiari, preşcolari şi elevi din familii defavorizate, informează instituţia.

Alarma falsă cu bombă de la un liceu din Timișoara îl va costa scump pe făptaș. Apelurile de acest gen s-au înmulțit
Alarma falsă cu bombă de la un liceu din Timișoara îl va costa scump pe făptaș. Apelurile de acest gen s-au înmulțit

S-a dat alarma la un liceu din Timișoara. Peste 600 de elevi și profesori au fost evacuați de urgență în urma unui apel la 112 care anunţa că există o bombă în şcoală.

Guvernul a aprobat extinderea Programului Pilot „Masa Caldă”. Elevi din 350 de școli vor primi un prânz de 15 lei
Guvernul a aprobat extinderea Programului Pilot „Masa Caldă”. Elevi din 350 de școli vor primi un prânz de 15 lei

Au trecut două săptămâni de când a început școala, dar Guvernul a aprobat abia vineri extinderea Programului Pilot „Masa Caldă”.

Cîmpeanu: Guvernul a aprobat un cuantum minim al burselor sociale pentru elevi în valoare de 200 de lei/lună
Cîmpeanu: Guvernul a aprobat un cuantum minim al burselor sociale pentru elevi în valoare de 200 de lei/lună

Guvernul a aprobat un cuantum minim al burselor sociale pentru elevi în valoare de 200 de lei/lună, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.