Căruță urmărită de poliție, cu focuri de armă. Ce se afla în ea. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii de frontieră din Satu Mare au descoperit, într-o căruță condusă de doi români, aproximativ 11.350 de pachete cu ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

„În data de 25 octombrie a.c., acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Halmeu au organizat o acțiune specifică pe lina combaterii contrabandei cu tutun în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 8.00, poliţiştii de frontieră au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Cidreag, jud. Satu Mare, un atelaj hipo care se deplasa de la linia de frontieră, către interiorul țării”, a anunțat Poliția de Frontieră prin intermediul unui comunicat.

Polițiștii au tras două focuri de avertisment, după ce persoanele din căruță au refuzat să oprească.

În căruță au fost găsite mai multe colete în care se aflau 11.350 de pachete de țigări, în valoare totală de 132.800 de lei.

Citește și
rapit
A reclamat la 112 că a fost răpit dar poliția l-a găsit acasă. Explicația lui: "Mi-a venit o idee"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Țigările au fost confiscate și pe numele celor doi a fost deschis un dosar penal pentru contrabandă.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Scandal de proporții în Constanța. Trei persoane și opt mașini au fost lovite de un BMW
Scandal de proporții în Constanța. Trei persoane și opt mașini au fost lovite de un BMW

Un individ a lovit cu mașina trei persoane și opt autoturisme parcate pe o stradă din centrul orașului, după care a fugit de la locul accidentului.

A reclamat la 112 că a fost răpit dar poliția l-a găsit acasă. Explicația lui:
A reclamat la 112 că a fost răpit dar poliția l-a găsit acasă. Explicația lui: "Mi-a venit o idee"

Un tânăr de 25 de ani din Călăraşi, stabilit în judeţul Argeş, la iubita lui, a sunat joi seară la 112 şi a anunţat că este răpit şi dus într-o direcţie necunoscută.

Șef la Poliția Rutieră acuzat pentru trafic de influență și dare de mită
Șef la Poliția Rutieră acuzat pentru trafic de influență și dare de mită

Comisarul de poliţie Valentin Vezeteu, şeful Serviciului Sistematizări din Poliţia Capitalei - Brigada Rutieră, a fost pus sub acuzare de DNA Braşov pentru trafic de influenţă şi dare de mită.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.