Cartofii noi vor ajunge în piețe. De ce kilogramul ar putea costa DUBLU faţă de supermarket

×
Codul embed a fost copiat

A început sezonul cartofilor noi. Fermierii din localitatea Călărași, judeţul Dolj, au început deja să-i recolteze, iar producția va ajunge în zilele următoare în piețe.

 Din cauza zăpezii târzii, oamenii se plâng că recoltarea a fost întârziată chiar și cu zece zile.

Zăpadă căzută în urma cu câteva săptămâni a afectat plantele, astfel că recoltarea a întârziat.

Agricultor: ”Zăpadă atât am avut-o aici, de 25 cm, și a rupt o dată arcadele de la folie și le-am pus înapoi, altă muncă. Deci erau vânduți de cel puțin 10 zile”.

Printre agricultori am găsit-o și pe doamna Florentina. A cultivat cartofi în solarii, iar mare parte din recoltă a ajuns deja în piețe.

Citește și
cumparaturi
A ieșit la cumpărături cu punga pe cap: „Virusul intră pe lângă ochi”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeia spune că în zilele următoare va scoate la vânzare alte trei tone de cartofi noi.

 

”A fost foarte greu”

 

Florentina Gheorghiță, fermier: ”Cu toate că a fost foarte greu pentru că nu ne-a ajutat timpul, fiind zăpadă, ger, ne-au înghețat de 2 ori, dar mulțumim lui Dumnezeu a fost bine. Ne-a ajutat și prețul, i-am vândut foarte bine, într-un cuvânt suntem mulțumiți”.

Și domnul Costel vă începe recoltarea. Din cei șase mii de metri pătrați cultivați se așteaptă să strângă până la 15 tone. 

Cu toate acestea, fermierului îi este teamă că va rămâne cu marfa nevândută și nu își va recupera investiția.

Singura speranță a acestuia de a mai face profit este să exporte marfa în Polonia, dar acum, cu epidemia de coronavirus, nu mai are siguranță.

Costel Gaulea, fermier: ”Sezonul acesta agricol a început un pic mai rău decât altele datorită climei. Clima a început să ne facă mari probleme, noi neavând atâția bani ca afară sau să ne ajute statul cu ceva, a început cât de cât rău”.

 

3 lei în supermarket, 7 lei în piețe

 

Specialiștii spun că dezvoltarea plantelor a fost întârziată din cauza vremii, dar au și vesti bune.

Tudor Ion, inginer la Camera Agricolă Călărași: ”A fost producția foarte bună la solarii, a depășit 20 de tone pe hectar. Producția sper să fie bună, dar sunt mai târziu cu cel puțin 2 săptămâni”.

În supermarketuri un kilogram de cartofi costă 3 lei, dar producătorii locali vor să vândă în piețe la un preț mai mult decât dublu, de cel puțin 7 lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi în piețe pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Ce au găsit inspectorii ANPC
Amenzi în piețe pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Ce au găsit inspectorii ANPC

Zilele acestea, inspectorii de la Protecția Consumatorului verifică la sânge piețele. Primele controale care vizează respectarea ordonanțelor militare s-au făcut în zona Olteniei.

A ieșit la cumpărături cu punga pe cap: „Virusul intră pe lângă ochi”
A ieșit la cumpărături cu punga pe cap: „Virusul intră pe lângă ochi”

După două zile în care haosul din piețe a pus în pericol toate eforturile făcute până acum pentru a opri răspândirea noului virus, vineri lucrurile s-au mai calmat.

Haos în piețele din țară, din cauza nerespectării restricțiilor. „Ne-a întors pe vremea lu' împușcatu!”
Haos în piețele din țară, din cauza nerespectării restricțiilor. „Ne-a întors pe vremea lu' împușcatu!”

Oricât de mare ar fi frica de boală, un frigider gol îi sperie mai tare pe mulți dintre noi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.