Alocații pentru copii în 2022. De la ce dată crește valoarea alocațiilor?

Bani

Veste importantă pentru părinți. Alocațiile de stat pentru copii vor fi mai mari.

 

 

Totul despre alcațiile pentru copii în 2022

 

Majorarea alocațiilor pentru copii ar fi trebuit să aibă loc începând cu data de 1 iulie 2021, potrivit calendarului agreat de Guvernul Orban anul trecut. Decizia a fost însă amânată.

Citește și
Adrian Caciu
Bugetul pe anul 2022 aduce creșteri de pensii, de alocații și de salarii, însă Guvernul va trebui să se împrumute
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În vara acestui an, Guvernul Cîțu a adoptat o ordonanță de urgență prin care s-a decis că alocațiilor vor fi mai mari începând de anul viitor. De această dată, decizia a fost respectată.

 

Când și cu cât vor crește alocațiile în 2022?

 

Potrivit Legii bugetului de stat pe 2022, care a fost promulgată, marți, de președintele Klaus Iohannis, începând de la 1 ianuarie 2022, alocațiile pentru copii vor fi mai mari.

Acestea vor ajunge la 243 de lei în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani.

Pentru micuții sub 2 ani și în cazul copiilor cu handicap, alocațiile vor fi 600 de lei.

În 2021, alocația a fost de 214 lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-18 ani și de 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă: Punctul de pensie va creşte cu 10% de la 1 ianuarie. Se majorează și alocațiile
Nicolae Ciucă: Punctul de pensie va creşte cu 10% de la 1 ianuarie. Se majorează și alocațiile

Premierul Nicoale Ciucă a precizat miercuri, că adoptarea proiectului de buget pentru anul 2022 reprezintă garanţia faptului că vor fi implementate măsuri sociale, precum majorarea alocaţiilor pentru copii, creşterea pensiilor.

Bugetul pe anul 2022 aduce creșteri de pensii, de alocații și de salarii, însă Guvernul va trebui să se împrumute
Bugetul pe anul 2022 aduce creșteri de pensii, de alocații și de salarii, însă Guvernul va trebui să se împrumute

Bugetul pe anul următor aduce creșteri de pensii, alocații și, pe alocuri, de salarii. Însă nu va curge lapte și miere, spune ministrul Finanțelor.

Ministrul Muncii a semnat OUG-urile pentru creșterea pensiilor și majorarea alocațiilor
Ministrul Muncii a semnat OUG-urile pentru creșterea pensiilor și majorarea alocațiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, joi, că a semnat şi trimis spre avizare două ordonanțe de urgență, cu privire creșterea pensiilor și indemnizațiilor sociale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.