Scene de coșmar în Iași. O femeie din Ucraina a fost sechestrată și abuzată sexual de către un taximetrist

×
Codul embed a fost copiat

Clipe de coșmar trăite de o femeie s-au derulat în Iași.

Victima, cu dublă cetățenie, româno-ucraineană, a urcat într-un taxi, iar șoferul a sechestrat-o ore întregi, a dus-o la el acasă și a abuzat-o sexual. Individul a fost prins în toiul nopții de către polițiști în zona gării. Femeia a mai fost victima unui viol în țara ei, la o vârstă fragedă. 

Tânără, în vârstă de 30 de ani, a coborât în Gara de Nord din Iași în toiul nopții, cu gândul să se cazeze pentru câteva ore la o pensiune din oraș. A doua zi dimineață urma să ia trenul spre Suceava, iar de acolo să ajungă în țara de origine, Ucraina.

Așa că a urcat într-un taxi, nebănuind clipele de groază prin care va trece. Taximetristul, un individ de 66 de ani, a refuzat să o ducă la destinație, a sechestrat-o și a abuzat de biata femeie timp de două ore, în casa lui, unde locuia singur.

Dragoș Bordianu, prim-procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași: "Profitând de faptul că persoana vătămată nu cunoștea municipiul Iași și nici zonele limitrofe, inculpatul a transportat-o într-un imobil din afara orașului, unde a determinat-o, prin constrângere, pe persoana vătămată, să întrețină un raport sexual. La insistențele persoanei vătămate și după ce a primit asigurări că nu vor fi anunțate organele de Poliție a transportat-o înapoi în fața Gării din Iași."

Citește și
Zeci de bărbați din India sunt acuzați că au violat o fată de 15 ani timp de opt luni
O tânără din Craiova s-a aruncat de la etajul 3 al unui bloc, după ce a fost violată. Ce spun anchetatorii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Victima a mers direct la Poliție. Taximetristul a fost găsit de oamenii legii câteva ore mai târziu, tot în zona gării. Crunt este că femeia a mai fost victima unui abuz sexual și în trecut, petrecut în Ucraina, țara ei de origine.

Irina Mitrea, psiholog: "Reacția psihologică a femeilor, în cazul unui viol, este similară cu reacția oricărei persoane pe care o poate avea la un eveniment traumatizant. Supraviețuirea, în cazul unui viol, nu înseamnă doar a scăpa cu viață, ci și a putea trăi cu stigmatul a ceea ce ți s-a întâmplat."

Oamenii din zonă sunt șocați de cele întâmplate.

Fată: "Mulți taximetriști încearcă să se dea la tine sau să iți ceară numere de telefon. Noaptea cred că da, e foarte periculos, e foarte riscant."

Fată: ”Trebuie atenție mare și la persoana din taxi. Îți faci o idee cam ce ar fi cu persoana respectivă."

Pentru fapta comisă, bărbatul a primit arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Individul este cunoscut ca fiind agresiv și, la începutul acestui an, inclusiv soția lui a cerut un ordin de protecție, pe fondul unor violențe, spun judecătorii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tenismena din China, care acuză un fost vice-premier că a violat-o, este de negăsit
Tenismena din China, care acuză un fost vice-premier că a violat-o, este de negăsit

La o săptămână după ce jucătoarea de tenis Shuai Peng, în vârstă de 35 de ani, a dezvăluit că a fost violată de un fost vice-premier chinez, sportiva pare să fi intrat in pamant.

O tânără din Craiova s-a aruncat de la etajul 3 al unui bloc, după ce a fost violată. Ce spun anchetatorii
O tânără din Craiova s-a aruncat de la etajul 3 al unui bloc, după ce a fost violată. Ce spun anchetatorii

Incident șocant în Craiova: o tânără de 23 de ani a căzut, dezbrăcată, de la etajul 3 al unui bloc și a suferit numeroase fracturi.

Actorul Alexander Zudor a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Este deja după gratii
Actorul Alexander Zudor a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Este deja după gratii

Actorul de reclame Alexander Zudor a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de un viol şi două tentative de viol.

Gorj: Pedofil lăsat în libertate de judecători, după ce a molestat două surori de 6, respectiv 7 ani
Gorj: Pedofil lăsat în libertate de judecători, după ce a molestat două surori de 6, respectiv 7 ani

Caz de pedofilie în Novaci, județul Gorj. Două minore în vârstă de 6, respectiv 7 ani, au fost molestate de unul dintre vecinii lor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.