Scandal cu câștigătoarea Eurovision Ucraina. Artista a fost retrasă din concurs

Maruv
Agerpres

Câștigătoarea Ucrainei pentru Eurovision 2019, cântăreața Maruv, a renunțat la participarea la concurs, din cauza relațiilor tensionate dintre țara sa și Rusia, potrivit BBC News.

Piesa lui Maruv, ”Siren song”, a câștigat voturile publicului, însă cântăreața s-a certat cu televiziunea publică din Ucraina.

Inițial, ea a primit un termen de 24 de ore ca să își anuleze temporar turneele din Rusia, apoi discuțiile dintre cele două părți s-au blocat, iar televiziunea națională a revocat nominalizarea făcută pe numele ei.

Artista în vârstă de 27 de ani, al cărei nume real este Ana Korsun, spune că era deja pregătită să își anuleze turneele din Rusia, însă alte prevederi din contract puteau fi interpretate ca ”cenzură”.

”Sunt un cetățean al Ucrainei, plătesc taxe și iubesc sincer Ucraina. Însă nu sunt pregătită să mă adresez (oamenilor) cu slogane, transformând participarea mea la concurs într-o promovare a politicienilor. Eu sunt muzician, nu o bâtă politică”, a scris tânăra pe Facebook, potrivit BBC News.

Citește și
Laura Bretan
Scandalul Eurovision 2019 continuă. Petiția lansată de cei care au urmărit finala din România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La rândul lor, reprezentanții televiziunii publice din Ucraina au transmis un comunicat despre această situație.

”Artistul care reprezintă Ucraina .. are de asemenea obligația de a deveni un ambasador cultural al Ucrainei, ca să transmită nu numai muzica sa, ci și opinia societății Ucrainei în întreaga lume.  După negocieri, UA:PBC și Maruv nu au ajuns la un punct comun în misiunea de reprezentare a Ucrainei la concursul internațional de cântece” - se arată în comunicatul televiziunii.

Mai trebuie adăugat faptul că regulile Eurovision spun că televiziunea de stat ”trebuie să asigure caracterul non-politic al concursului”.

De altfel, postul public de televiziune a fost susținut și de politicienii locali, iar ministrul Culturii din Ucraina a declarat că ”numai patrioții care sunt conștienți de responsabilitățile lor” ar trebui să li se permită să cânte la Eurovision.

Televiziunea de stat din Ucraina a mai anunțat că va începe negocierile cu un alt concurent care să reprezinte țara. Concursul Eurovision 2019 are loc în luna mai, în Israel.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elena Cârstea, despre Ester Peony, câștigătoarea Eurovision România 2019. „Cântă ca pantofii mei”
Elena Cârstea, despre Ester Peony, câștigătoarea Eurovision România 2019. „Cântă ca pantofii mei”

Elena Cârstea a criticat dur prestaţia câştigătoarei Eurovision România 2019, Ester Peony.

Scandalul Eurovision 2019 continuă. Petiția lansată de cei care au urmărit finala din România
Scandalul Eurovision 2019 continuă. Petiția lansată de cei care au urmărit finala din România

Rezultatul finalei Eurovision 2019 nu a rămas fără ecou în rândul telespectatorilor și fanilor care au votat concurentul favorit. Oamenii sunt nemulțumiți de rezultat, criticând dur decizia juriului.

Dragnea, întrebat dacă România ar trebui să o susţină pe Kovesi: ”Ce, suntem la Eurovision?”
Dragnea, întrebat dacă România ar trebui să o susţină pe Kovesi: ”Ce, suntem la Eurovision?”

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost întrebat, luni, dacă România ar trebui să o susţină candidatura Laura Codruţa Kovesi la șefia Parchetului European.

Eurovision 2019. Comentariul lui Mihai Traistariu după finala Eurovision:
Eurovision 2019. Comentariul lui Mihai Traistariu după finala Eurovision: "Un popor de oi"

Mihai Trăistariu a comentat rezultatul finalei Eurovision 2019. Artistul, care a decis să se retragă din semifinală acuzând nereguli în organizare, s-a arătat multumit de rezultat, fiind de părere că juriul internaţional „a făcut dreptate“.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.