O nouă ediție ”Șef sub acoperire”, diseară, de la ora 22:30. Bogdan Dumitrache (SSG): „Sunt un exigent, dar corect!”

Șef sub acoperire
Pro TV

Provocarea Șef sub acoperire continuă în această seară într-o nouă ediție, de la ora 22:30, la PRO TV.

Managerul care renunță pentru câteva zile la propria identitate pentru a descoperi ce se întâmplă în compania pe care o conduce este Bogdan Dumitrache, Directorul Executiv Național al SSG Security.

SSG este una dintre cele mai mari companii românești care se ocupă de servicii de securitate. Fondată în 2004, cu o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro și peste 4.500 de angajați, SSG și-a dezvoltat în ultimii ani o divizie care se ocupă și de serviciul privat al situațiilor de urgență. Printre obiectivele de care se ocupă sunt și unele de importanță națională, precum Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bogdan Dumitrache are 29 de ani și este Director Executiv Național. Spune că tot parcursul lui profesional la SSG este un vis: ”Cariera mea la SSG este un vis devenit realitate! Acum 8 ani m-am angajat ca dispecer de securitate într-un magazin de retail, pentru că-mi permitea programul să merg și la cursuri. După ani de zile, am avansat treptat ajungând de la dispecer, la șef de zonă, Director Regional, Key Account Manager, Director de Vânzări și ulterior Director Executiv Național”, va mărturisi acesta înainte de a intra sub acoperire.

În ediția din această seară, Bogdan va renunța la tot confortul lui pentru a vedea ce nevoi și probleme au angajații lui, dar și ce povești de viață ascund: „Pot spune că sunt un șef exigent, dar în același timp corect, pentru mine e foarte important ca omul, când se trezește dimineața, să nu vină la lucru cu o povară. Dacă stăm să ne gândim, în societate, oamenii nu apreciază locul de munca pe care-l au, iar eu am încercat să schimb optica aici. Și cred că mi-a reușit!”, va spune acesta.

Cum vor reacționa angajații când vor vedea cine a fost de fapt colegul lor, dar și ce va descoperi șeful sub acoperire, vedem în această seară, de la ora 22:30, într-o nouă ediție Șef sub acoperire, la PRO TV. Emisiunea este disponibilă în avans pe VOYO.

Șef sub acoperire – Descoperă cine ești!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza
Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile din Fașia Gaza

Bella Hadid şi sora ei, Gigi, donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

 

David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea
David Beckham își asumă un nou angajament regal. Ce rol important joacă pentru regele Charles al III-lea

David Beckham își asumă un nou rol regal alături de regele Charles al III-lea. Monarhul l-a ales pe fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei pentru un nou post de ambasador.

 

Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei
Jennifer Lopez a anulat pe neașteptate un turneu în SUA. Ce s-ar ascunde în spatele deciziei

Jennifer Lopez este ținta unor zvonuri, după ce și-a anulat pe neașteptate turneul din Statele Unite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.