Formația om la lună lansează EP-ul ”Dans”, compus în pandemie, într-un concert în București

om la luna
Facebook.com

Formația ”om la lună” lansează EP-ul ”Dans” printr-un concert care va avea loc vineri, 31 iulie, la Arena Tei din București.

 

Mini albumul ”Dans” a fost compus în perioada de izolare, provocată de pandemia de Covid-19, după ce membrii trupei au locuit împreună 15 zile.

În acest timp, ei au compus 6 piese despre stările pe care le-au experimentat de la începutul pandemiei.

”Bune și rele, de la frică și incertitudine, la tihnă și recunoștință pentru timpul dat. Este o invitație în universul personal al trupei în care publicul va descoperi și vulnerabilitate și siguranță și revoltă și deznădejde, într-un discurs sincer, extrem de diferit stilistic de la o piesă la alta. Un indie rock cu o mulțime de influențe, de la alternative și post rock, la disco și electro pop” - spun membrii trupei om la lună.

Citește și
RoadKillSoda
”Sagrada”, noul album RoadKillSoda, este un ”instant classic” și o ”rătăcire atent gestionată”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

“Toată perioada aceasta a fost ca un dans cu stările și cu sentimentele noastre. Am învățat pași noi, ne-am împiedicat adesea, ne-am călcat unii pe alții pe picior, am vrut să ne oprim din dansat, am desăvârșit mișcările vechi și ne-am aventurat la unele și mai dificile. Am dansat cu ochii strânși, privindu-ne ochi în ochi sau uitându-ne la cer. Am dansat în toate felurile. A fost un timp cu noi înșine din care am încercat fiecare să învățăm câte ceva. Să trecem de la lamentare și deznădejde, la o perspectivă nouă de reevaluare a lucrurilor importante, de regăsire a unor bucurii uitate sau devenite între timp mai puțin importante. A fost un timp de respiro după o lungă perioadă de fugă permanentă după ceva, un timp căruia dacă reușim să îi găsim un sens personal poate să reprezinte ceva decisiv în evoluția noastră ca indivizi.” – spune și Doru Pușcașu, vocea trupei om la lună

EP-ul ”Dans” conține piesele: Zid, După război, Descusută, Far, Dans și Noapte bună.

Acest material precede primul album complet al trupei, care va fi lansat în această toamnă.

Piesele au fost înregistrate la București în studioul For The Records, produse, înregistrate și mixate de Dragoș Strat și masterizate de Cristian Varga la Master Vargas NY.

Dans va fi disponibil pe toate platformele de streaming începând cu data de 29 iulie și va putea fi comandat și în format de CD pe site-ul trupei.

Concert om la lună pe Arena Tei, în condiții speciale

 

Concertul de lansare din 31 iulie de la ARENA TEI va începe la ora 19:30, iar oganizatorii atrag atenția că vor fi respectate ”toate normele de siguranță”, fiind permis accesul unui număr limitat de participanți.

Biletele se pot achiziționa pe pachete cu locuri la masă de 4 persoane sau individuale (in număr limitat) online de aici

Astfel, numărul participanților la eveniment nu va depăși limita de 500, și se vor respecta regulile de siguranță și distanțare socială: măsurarea temperaturii la intrare, păstrarea distanței de 2 metri între persoanele care nu sunt din aceeași familie și nu locuiesc împreună. De asemenea, fiecare persoană va purta mască de protecție.

REGULAMENT ARENA TEI:

Obligațiile spectatorilor privind masurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2:

”1. La intrare, vă rugăm să prezentați biletul/biletele primite/achiziționate pe e-mail pentru a fi scanate. Biletele oferă participanților acces doar in categoriile in care si-au cumpărat bilet.

2. Accesul publicului este permis numai in condițiile trecerii prin punctul de triaj epidemiologic. Persoanele care refuza sa le fie verificata temperatura nu vor avea acces in zona de eveniment.

3. Organizatorul își rezerva dreptul de a nu permite accesul persoanelor care au temperatura măsurata la nivelul pielii de minim 37.3 (la scanarea cu termometrul electronic al organizatorului) sau care prezinta simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

4. Spectatorii vor urma traseul desemnat special către locurile procurate, respectând indicațiile organizatorului.

5. Fiecare bilet are alocat un scaun sau sector in interiorul căruia este permis accesul intr-un spațiu a maxim 4 persoane. Ieșirea din zona alocata (spațiu / sector) se poate face doar in următoarele situații:
- Deplasarea la toaleta
- Urgenta medicala
- Deplasare aprovizionare cu mâncare din zona special amenajata
- Deplasare aprovizionare cu băuturi din zona special amenajata
- Pentru a evita aglomerația in zonele de food & drinks recomandam ca o singura persoana din 4 sa efectueze aprovizionarea pentru tot grupul

6. In toate zonele de așteptare participanții vor păstra distanta de minimum 2m.

7. Purtarea măștii (medicala sau non medicala) este obligatorie pe toata durata evenimentului. La cerere, organizatorul va pune la dispoziția publicului măști medicale de unica folosința.

8. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie sa acopere gura si nasul.

9. Pe parcursul evenimentului publicul este invitat sa își dezinfecteze periodic mâinile cu dezinfectant propriu sau cu cel pus la dispoziție de către organizator.

10. Recomandăm publicului sa ajungă in zona de eveniment cu minim 1h înainte de ora de începerea a spectacolului pentru a trece de etapa de verificare a biletelor si a temperaturii.” 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Maximum Rock Festival 2021: Devin Townsend, Katatonia, Therion și Orphaned Land
Maximum Rock Festival 2021: Devin Townsend, Katatonia, Therion și Orphaned Land

Organizatorii Maximum Rock Festival 2021 au anunțat că acest eveniment va avea loc în perioada 04 – 05 iunie, la Arenele Romane din București.

”Sagrada”, noul album RoadKillSoda, este un ”instant classic” și o ”rătăcire atent gestionată”
”Sagrada”, noul album RoadKillSoda, este un ”instant classic” și o ”rătăcire atent gestionată”

 În timp ce alți muzicieni și trupe din România se plângeau (pe bună dreptate) de efectele neplăcute ale restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19, RoadKillSoda lansa cu succes noul album ”Sagrada”, printr-un concert transmis LIVE pe Facebook.

Rock în pandemie. Aeon Blank își lansează noul clip, ”Irelevant”, într-un concert în club Quantic
Rock în pandemie. Aeon Blank își lansează noul clip, ”Irelevant”, într-un concert în club Quantic

Trupa românească de rock Aeon Blank își va lansa noul său videoclip, intitulat „Irelevant”, în cadrul unui concert special, susțiut la București.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.