Ce spune George Mihăiță sau „Tătuțu'” despre noul sezon din CLANUL. „Bebe Măcelaru' este iubit pentru calitățile lui”

×
Codul embed a fost copiat

Așteptarea a luat sfârșit. Sezonul trei din serialul CLANUL are premiera, luni seară, de la 20:30. Mai multe detalii aflăm de la unul dintre cei mai îndrăgiți actori, George Mihăiță sau mai bine spus Tătuțu'.    

Lavinia Petrea: De ce românii îl iubesc așa mult pe Tătuțu', care este un personaj negativ?

Mihai Dedu: Eu cred că îl iubesc pe George.

George Mihăiță, actor:Da, ai dreptate. Mă iubesc și pe mine și în ceea ce am făcut până acum, adică pe teatru am jucat personaje negative, chiar cu succes. Acolo m-a văzut Anghel Damian ca producător și el mă știa foarte bine, ceea ce puțini mă știau din alte zone de activitate. Este iubit pentru că, repet, Anghel a spus, am mai spus asta, da, îmi face plăcere, că e un personaj negativ destul de dur, dar el vrea un personaj care să fie iubibil, și el este iubit pentru calitățile lui, vorbesc de Bebe Măcelaru'. Este iubit pentru că, la rândul lui, își iubește familia”.

Mai multe despre noul sezon din serialul fenomen CLANUL, care are premiera, luni seară, de la 20:30, pe PRO TV și VOYO, aflați din video atașat.

Citește și
clanul
VIDEO Serialul Clanul - Sezonul 3 la PRO TV din septembrie. Serialul aduce noi emoții și mister
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Denis Hanganu s-a căsătorit. Primele imagini de la marele eveniment. „Cea mai romantică nuntă!” | GALERIE FOTO
Denis Hanganu s-a căsătorit. Primele imagini de la marele eveniment. „Cea mai romantică nuntă!” | GALERIE FOTO

Denis Hanganu s-a căsătorit cu aleasa inimii sale. Actorul principal din serialul fenomen CLANUL, care se întoarce de luni la PRO TV și VOYO, a avut parte de cea mai frumoasă zi din viața lui.  

VIDEO Serialul Clanul - Sezonul 3 la PRO TV din septembrie. Serialul aduce noi emoții și mister
VIDEO Serialul Clanul - Sezonul 3 la PRO TV din septembrie. Serialul aduce noi emoții și mister

În această toamnă, așteptarea ia sfârșit fanii serialului românesc de succes Clanul. Filmul care a captivat telespectatorii și i-a ținut cu sufletul la gură revine la PRO TV cu sezonul 3.  

”Povești nespuse” cu Cătălina Grama, fostă ”Jojo”, acum ”Magda” în CLANUL: ”Artiștii, în general, sunt foarte sensibili”
”Povești nespuse” cu Cătălina Grama, fostă ”Jojo”, acum ”Magda” în CLANUL: ”Artiștii, în general, sunt foarte sensibili”

Serialul fenomen CLANUL, care i-a ținut pe telespectatori cu sufletele la gură, continuă pe VOYO cu ”Povești nespuse”, un show digital despre culisele producției urmărite de milioane de români.

Au început filmările sezonului 3 din CLANUL: „Sunt convins că va fi un sezon plin de multe răsturnări de situație”
Au început filmările sezonului 3 din CLANUL: „Sunt convins că va fi un sezon plin de multe răsturnări de situație”

Povestea din serialul CLANUL continuă cu sezonul 3! Echipa a dat startul filmărilor astăzi, iar noul sezon vine cu noi intrigi și răsturnări de situație.

VOYO aduce, în exclusivitate, CLANUL – povești nespuse
VOYO aduce, în exclusivitate, CLANUL – povești nespuse

Serialul fenomen CLANUL, care i-a ținut pe telespectatori cu sufletele la gură, încheie un nou capitol. În această seară, de la 20:00, ultimul episod din sezonul doi poate fi urmărit pe PRO TV! Povestea, însă, continuă… pe VOYO.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.