Valul de căldură din Groenlanda provoacă o topire neobișnuit de amplă a calotei glaciare. Ce temperaturi s-au înregistrat

×
Codul embed a fost copiat

Când temperaturile-record deja sufocau Europa, luna aceasta, un val de căldură a ajuns până în Groenlanda, cu efecte dramatice în privința topirii calotei glaciare.

Oamenii de știință care lucrează la o bază de cercetare arctică îndepărtată au înregistrat temperaturi apropiate de punctul de topire la suprafața calotei glaciare. Și, potrivit specialiștilor, stratul de gheață din Groenlanda, a pierdut aproximativ șase miliarde de tone de apă pe zi, numai între 15 și 17 iulie.

La o bază artică din Groenlanda, în ținuturile acoperite de gheață, aproape de cercul polar de nord, la o altitudine de 2.700 de metri deasupra nivelului mării, temperatura a urcat până la -1,6 grade Celsius, adică aproape de punctul de topire. Recordul nedorit a fost înregistrat pe 18 iulie.

Temperatura a provocat și probleme de logistică, la baza de cercetare arctică.

Anders Svensson, profesor asociat, Institutul Niels Bohr, Universitatea din Copenhaga: „Când ajunge aproape de topire, gheața devine foarte lipicioasă. Se lipește de schiuri. De asemenea, gheața înmuiată creează probleme la aterizarea și decolarea avioanelor care deservesc baza”.

Citește și
pene de curent
China se confruntă cu întreruperi de curent, pe măsură ce canicula împinge consumul de energie electrică la niveluri record
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Topirea stratului de gheață din Groenlanda este unul dintre cele mai vizibile semne ale încălzirii globale provocata de om, mai ales prin arderea combustibililor fosili.

Joergen Peder Steffensen, profesor, Institutul Niels Bohr, Universitatea din Copenhaga: „În ultimii 1000 de ani, de la epoca vikingilor și până astăzi, am avut un singur eveniment de topire care a fost detectabil pe toată calota glaciară a Groenlandei. Acesta a fost în 1887. Până în 2000. Și, din 2000, până acum, am avut patru”.

Stratul de gheață din Groenlanda a pierdut șase miliarde de tone de apă pe zi, în iulie

Anders Svensson, profesor asociat, Institutul Niels Bohr, Universitatea din Copenhaga: Aceste evenimente de topire pe care le înregistrăm sunt mai dese acum. În mod obișnuit, partea de sus a calotei glaciare rămânea mereu înghețată (și pe timpul verii). Acum, anul acesta, deja am ajuns la punctul de topire. Există multe variabile în sistemul climatic, dar ceva este cert: evenimentele extinse de topire devin mai frecvente, la suprafața stratului de gheață”.

Ce este mai grav, însă, nu se petrece la vedere. Experții cred că aproximativ jumătate din gheața topită se pierde, de fapt, din straturile de sub suprafața calotei, până la solul format din rocă.

Potrivit unei instituții americane de cercetare și statistică, Centrul Național de Date despre Zăpadă și Gheață, din Colorado, stratul de gheață din Groenlanda a pierdut aproximativ șase miliarde de tone de apă pe zi, între 15 și 17 iulie. Este o cantitate suficientă pentru a umple 7,2 milioane de piscine de dimensiuni olimpice.

Iar un studiu din august 2020 arăta că, după un an 2019 cu căldură în exces, topirea gheții în Groenlanda a fost imensă. O cantitate atât de mare încât ar fi putut acoperi o suprafață de mărimea Californiei, cu un strat de apă măsurând 1,25 metri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara noastră fierbe, în continuare, sub arșiță. Episodul de caniculă a depășit recordul atins în 2007
Țara noastră fierbe, în continuare, sub arșiță. Episodul de caniculă a depășit recordul atins în 2007

De zile întregi, România fierbe sub arșița care a adus temperaturi insuportabile, de peste 40 de grade, la zeci de stații meteo din țară.

China se confruntă cu întreruperi de curent, pe măsură ce canicula împinge consumul de energie electrică la niveluri record
China se confruntă cu întreruperi de curent, pe măsură ce canicula împinge consumul de energie electrică la niveluri record

Canicula îndelungată din China a împins consumul de energie electrică la niveluri record în unele zone şi a dus la întreruperi de curent, iar temperaturile ridicate sunt preconizate să continue cel puţin încă o săptămână.

Românii fug de zilele de caniculă. Top destinații răcoroase de vacanță în care să călătoriți vara aceasta
Românii fug de zilele de caniculă. Top destinații răcoroase de vacanță în care să călătoriți vara aceasta

Toropiți de căldura din orașe, mulți caută destinații răcoroase, de vacanță. Pleacă de la 40 de grade, la pensiunile de la munte, ocrotite de umbra pădurii, unde serile sunt chiar friguroase.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.