Româncă condamnată la 11 ani în închisoare după ce și-a obligat fiicele să se prostitueze în Italia. Ce a descoperit poliția

politie urgenta general
Getty

O româncă a fost condamnată la 11 ani de închisoare în Italia după ce și-a obligat fiicele să se prostitueze.

Femeia, o româncă de 44 de ani, negocia serviciile cu clienții fiicei ei împreună cu partenerul de viață, potrivit ansa.it.

Femeia a fost condamnată la 11 ani în închisoare.

Investigațiile echipei mobile, coordonate de procurorul Valentina Grosso, au constatat că fata a încercat să fugă de acasă de două ori, dar mama ei a căutat-o mereu și a adus-o acasă.

Anchetatorii au arestat-o pe femeie în 2021 sub acuzația de prostituție agravată a copiilor. Ei au descoperit că și cealaltă fiică a ei fusese forțată să se prostitueze când era minoră.

Citește și
zelenski
Zelenski, discurs încheiat cu ovații și aplauze. „A fost comisă o crimă împotriva Ucrainei şi cerem o pedeapsă justă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Femeia postat imagini pe site-urile de escorte și și-a prezentat fiica ca fiind o tânără de 20 de ani.

Tot în cursul anchetei, agenții au descoperit că mama ei număra prezervative pentru a-și da seama câte contacte sexuale avea fata.

„Ai folosit foarte multe și trebuie să aduci mulți bani”, o aud anchetatorii spunând la telefon.

Femeia și-a forțat fiica să aibă și contacte sexuale neprotejate.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Crimă petrecută în urmă cu 11 ani, elucidată cu ajutorul imaginilor surprinse de aplicația Google Street View
Crimă petrecută în urmă cu 11 ani, elucidată cu ajutorul imaginilor surprinse de aplicația Google Street View

Tehnologia nu doar că ne ușurează viața, ci poate să ajute chiar la rezolvarea unor asasinate. Polițiștii croați au reușit să dezlege misterul unei crime petrecute în urmă cu 11 ani, cu ajutorul imaginilor surprinse de aplicația Google Street View.

Zelenski, discurs încheiat cu ovații și aplauze. „A fost comisă o crimă împotriva Ucrainei şi cerem o pedeapsă justă”
Zelenski, discurs încheiat cu ovații și aplauze. „A fost comisă o crimă împotriva Ucrainei şi cerem o pedeapsă justă”

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut miercuri în faţa ONU o "pedeapsă justă" împotriva Rusiei, denunţând cu fermitate invadarea ţării sale de către trupele ruse şi lansând un apel la înfiinţarea unui tribunal special.

Un bărbat de 51 de ani și-a ucis prietenul cel mai bun după ce acesta i-a reproșat că i-ar fi făcut ochi dulci prietenei lui
Un bărbat de 51 de ani și-a ucis prietenul cel mai bun după ce acesta i-a reproșat că i-ar fi făcut ochi dulci prietenei lui

De la o ceartă între doi prieteni s-a ajuns la crimă în judeţul Bacău. Un bărbat de 51 de ani şi-a ucis tovarășul de pahar după ce acesta i-a reproșat că i-ar fi făcut ochi dulci iubitei lui.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.