Gheorghe Hagi, „Regele fotbalului românesc”, împlineşte luni 59 de ani. În aceeași zi sunt născuți și Ronaldo și Neymar

Gică Hagi

Fostul căpitan şi selecţioner al echipei naţionale a României, Gheorghe Hagi, considerat "Regele" fotbalului românesc, împlineşte, luni, 59 de ani.

Tot luni, Farul Constanţa, echipă patronată şi antrenată de Gheorghe Hagi joacă în deplasare, cu FCSB, în etapa a XIV-a din Superligă.

"Regele" fotbalului românesc s-a născut la 5 februarie 1965, la Săcele.

Palmaresul lui Hagi în primul eşalon din România totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României. Gheorghe Hagi a fost de două ori golgheterul României, în sezoanele 1984/1985 şi 1985/1986.

În perioada petrecută în Spania, Hagi a evoluat la Real Madrid (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri) şi FC Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri). Între Madrid şi Barcelona, Hagi a jucat la echipa Brescia (1992-1994).

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În perioada 1996 şi 2001, Hagi a jucat la Galatasaray Istanbul, alături de care a obţinut patru titluri de campion şi două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

Hagi a participat la trei ediţii ale Campionarului European (1984, 1996 şi 2000) şi la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998). La finalul anului 1999, a fost desemnat fotbalistul român al secolului.

Imediat după retragere, Hagi a devenit antrenor al echipei naţionale a României în anul 2001. În 2003, a devenit tehnicianul echipei turce Bursaspor, iar în sezonul 2004-2005 s-a aflat pe banca tehnică a formaţiei Galatasaray Istanbul. În 2006 s-a întors în România, la Poli Timişoara, dar şi de aici a plecat după scurt timp. După un an de pauză, Hagi a preluat Steaua, dar mandatul a durat mai puţin de trei luni, timp în care a calificat echipa în grupele Ligii Campionilor. În octombrie 2010, Hagi şi-a început al doilea mandat la Galatasaray unde a stat până la 25 martie 2011.

În perioada septembrie 2014 - 01 august 2020, Gheorghe Hagi a ocupat funcţia de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanţa.

Din august 2020, Hagi a anunţat că va rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic va coordona conceptul tehnic al Centrului de copii şi juniori.

În 2017, FC Viitorul a câştigat titlul de campioană a României.

El a refuzat în 2021 funcţia de selecţioner al României, preferând să rămână antrenor şi proprietar la Farul Constanţa.

În sezonul trecut, Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a României.

Gheorghe Hagi este căsătorit cu Marilena şi are doi copii: Kira, care este actriţă, şi Ianis, care joacă la Deportivo Alaves.

Ronaldo și Neymar, născuți în aceeași zi

Portughezul Cristiano Ronaldo şi brazilianul Neymar se sărbătoresc, luni, în aceeaşi zi cu Gheorghe Hagi. Jucătorul de la Al Nasr împlineşte 39 de ani, iar cel de la Al-Hilal 32.

Cristiano Ronaldo, considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti ai ultimilor ani, s-a născut la 5 februarie 1985, la Funchal, pe Insula Madeira.

El este al patrulea şi cel mai mic copil al Mariei Dolores dos Santos Viveiros da Aveiro, şi José Dinis Aveiro. Mai are un frate şi două surori.

Cariera sa a fost marcată de antrenorul Ladislau Boloni, care, pe când Cristiano avea 16 ani, l-a promovat la Sporting Lisabona.

De acolo, Cristiano Ronaldo a ajuns la Manchester United, unde, sub oblăduirea lui Sir Alex Ferguson, din 2003 până în 2009, a "explodat" şi impresionat.

În 2009 s-a transferat, pentru suma, record la acea vreme, de 94 de milioane de euro, la Real Madrid.

La Real Madrid, Cristiano s-a acoperit de glorie, câştigând Balonul de Aur de patru ori (o dată l-a câştigat pe când era la Manchester United), Liga Campionilor de patru ori şi campionatul Spaniei de două ori.

Însă, în 2018, el a trecut la Juventus Torino, reuşind şi acolo să câştige două titluri.

Dorinţa de a reveni în Anglia, în special la Manchester United, a fost mare, astfel că portughezul a revenit în 2021 la "Diavolii Roşii". Dar revenirea nu a fost aşa cum şi-a dorit şi, după un interviu exploziv la Piers Morgan, în care îi critica pe oficialii clubului şi pe antrenorul Erik Ten Hag, contractul său a fost reziliat.

Însă Cristiano nu a dus lipsă de oferte, astfel că a semnat în decembrie 2022 cu Al Nasr, în Arabia Saudită, pentru cel mai mare salariu din istoria fotbalului, 200 de milioane de euro.

În plan personal, Cristiano Ronaldo este într-o relaţie cu Georgina Rodriguez din 2016. El are cinci copii, Cristiano Jr., născut în 2010, şi Eva şi Mateo, născuţi în 2017, toţi de la mame-surogat, şi Alana Martina şi Bella, cu Georgina Rodriguez.

Neymar da Silva Santos Junior s-a născut la 5 februarie, la Sao Paulo, în 1992. În 2003, familia sa s-a mutat la Santos, unde el a fost legitimat la clubul local. Debutul profesionist l-a avut în 2009, când avea doar 17 ani.

Evoluţiile sale au atras atenţia marilor echipe europene, care s-au luptat pentru aducerea lui. Însă câştig de cauză a avut FC Barcelona, care l-a achiziţionat în 2013 şi l-a prezentat în faţa a 56.500 de fani, un record pentru un jucător brazilian.

El a marcat 105 goluri pentru FC Barcelona şi a câştigat de două ori campionatul Spaniei şi o dată Liga Campionilor.

În 2017, Paris Saint-Germain, preluată de oameni de afaceri din Qatar, l-a achiziţionat pe Neymar, după ce i-a plătit clauza de reziliere de 222 de milioane de euro.

El are cinci titluri de campion al Franţei şi 117 goluri pentru PSG.

La 20 august 2023, Neymar a semnat un contract pe două sezoane cu gruparea saudită Al-Hilal.

Neymar este necăsătorit, dar are un băiat, Davi Lucca, născut în 2011, din relaţia cu Carolina Dantas şi o fetiţă, Maive, născută în 2023 din relaţia cu Bruna Biancardi.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor
Cele două minuni făcute de Carlo Acutis, „influencerul Lui Dumnezeu”. El este primul sfânt din generaţia milenialilor

Carlo Acutis este un adolescent care a murit de leucemie în 2006, la vârsta de doar 15 ani.    

Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”
Ce a pățit o octogenară care s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani. „Nu m-am așteptat niciodată”

Iris Jones, o femeie în vârstă de 84 de ani, a vorbit deschis despre capcanele întâlnirilor online, după ce s-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 47 de ani.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.