Astronauţii europeni care au stat 18 zile la bordul ISS într-o misiune privată au revenit pe Pământ | FOTO & VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Patru astronauţi, dintre care un suedez, un italian şi primul turc care a ajuns în spaţiu, au revenit pe Pământ vineri, la sfârşitul unei misiuni private de 18 zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), transmite AFP.  

O transmisiune în direct a prezentat capsula Crew Dragon a companiei SpaceX coborând uşor, cu ajutorul paraşutelor, în Oceanul Atlantic, în largul coastelor statului Florida.

Misiunea, denumită Axiom Mission 3 (Ax-3), a fost a treia de acest gen organizată de compania americană Axiom Space şi prima finanţată de agenţii naţionale şi nu de persoane înstărite.

Citește și
SpaceX
Lansarea Starship Space X, amânată pentru sâmbătă. Naveta lui Elon Musk a suferit modificări de ultim moment
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Sunt foarte mândru de colegii mei de la Ax-3 care şi-au ajutat agenţiile (spaţiale) să-şi îndeplinească toate obiectivele ştiinţifice", a declarat comandantul misiunii hispano-american Michael Lopez-Alegria, înainte de revenirea pe Pământ. Acest fost astronaut al agenţiei spaţiale americane NASA a fost angajat de Axiom Space pentru a-i însoţi pe cei trei clienţi.

Printre pasageri s-au numărat Alper Gezeravci, pilot şi colonel în Forţele Aeriene Turce, Walter Villadei, colonel în Forţele Aeriene Italiene, care a zburat anterior la bordul unei nave spaţiale Virgin Galactic, şi suedezul Marcus Wandt, susţinut de Agenţia Spaţială Europeană ( ESA).

Misiunea a fost programată iniţial să dureze două săptămâni, însă călătoria de întoarcere pe Terra a fost întârziată cu câteva zile din cauza condiţiilor meteorologice.

Echipajul a efectuat 30 de experimente la bordul ISS, în special pentru o mai bună înţelegere a impactului microgravitaţiei asupra corpului uman.

Axiom Space a fost fondată în 2016 de Michael Suffredini, fost manager al programului ISS al NASA, şi de antreprenorul Kam Ghaffarian.

Pe lângă organizarea de misiuni private pe ISS, compania dezvoltă costume pentru viitoarele misiuni selenare ale NASA.

Axiom Space intenţionează, de asemenea, să construiască prima staţie spaţială comercială, care va fi ataşată iniţial la ISS.

Costurile exacte ale Ax-3 nu au fost făcute publice, însă în 2018, când compania şi-a anunţat programul - incluzând închirierea echipamentelor SpaceX şi o taxă plătită NASA pentru utilizarea staţiei - preţul stabilit pentru un loc era de 55 de milioane de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Starship, racheta lui Elon Musk, a explodat din nou după lansare. De data aceasta, mai sus
Starship, racheta lui Elon Musk, a explodat din nou după lansare. De data aceasta, mai sus

Sfârșit de săptămână cu emoții pentru Elon Musk. Miliardarul a făcut o nouă încercare de a lansa cea mai puternică rachetă construită de compania să, Space X, dar lucrurile nu au decurs așa cum spera.

Lansarea Starship Space X, amânată pentru sâmbătă. Naveta lui Elon Musk a suferit modificări de ultim moment
Lansarea Starship Space X, amânată pentru sâmbătă. Naveta lui Elon Musk a suferit modificări de ultim moment

Lansarea navetei Starship a lui Elon Musk a fost amânată sâmbătă, pentru ajustări de ultim moment. De la explozia din 20 aprilie, sistemul de propulsie al navetei a fost regândit, potivit reglementărilor autorității de aviație din SUA.

Al doilea satelit românesc construit de elevi va fi lansat de la Space X, în noiembrie, la bordul unei rachete Falcon 9
Al doilea satelit românesc construit de elevi va fi lansat de la Space X, în noiembrie, la bordul unei rachete Falcon 9

Al doilea satelit românesc construit de cinci elevi de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti a trecut testele şi va fi lansat de la Space X, în noiembrie, la bordul unei rachete Falcon 9.

O echipă de elevi din București a lansat un satelit construit chiar de ei. A ajuns în spațiu odată cu racheta lui Elon Musk
O echipă de elevi din București a lansat un satelit construit chiar de ei. A ajuns în spațiu odată cu racheta lui Elon Musk

Lansarea unei rachete Space X – în noaptea de luni spre marți - a fost un eveniment emoționant pentru un grup de liceeni din București.

Space X a testat cu succes motoarele celei mai puternice rachete din toate timpurile. Când va efectua primul zbor
Space X a testat cu succes motoarele celei mai puternice rachete din toate timpurile. Când va efectua primul zbor

A fost o noapte grandioasă pentru compania SpaceX a lui Elon Musk.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.