Catedrala Evanghelică din Sibiu și-a redeschis porțile pentru localnici și turiști: ”Este o clădire tare frumoasă”

×
Codul embed a fost copiat

Una dintre cele mai frumoase clădiri gotice din Transilvania și-a redeschis porțile pentru localnici și turiști.

Biserica Evanghelică din Sibiu, ridicată în secolul al 14-lea, și-a recăpătat frumusețea de odinioară după o renovare care a durat patru ani. Au fost restaurate fațada, turnul de peste 70 de metri, dar și interiorul clădirii, unde găsim vitralii colorate și mai multe orgi.

Printre primii vizitatori, după restaurare, s-a aflat și președintele Klaus Iohannis.

Renovarea impresionantei clădiri gotice, construită între anii 1371 și 1520 pe ruinele unei vechi bazilici romanice, a început acum trei ani. Acum, fundația bazilicii poate fi vazută printr-o podea din sticlă securizată.

Reinhart Guib GUIB, episcopul Bisericii Evanghelice C.A.: ”Podina este lăsată în jos, vitralile sunt foarte vizibile, cu luminile puse acum, ies în evidență tot felul de morminte vechi, diferite lucruri preoțești, dar și bisericești, care înainte nu erau vizibile.”

Citește și
Calinic
Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților are Covid 19. BOR a confirmat abia după două săptămâni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Catedrala adăpostește o galerie de lespezi funerare, unice în România.

Linus Mărginean, ghid: ”Peste 60 de astfel de exemplare. Cele mai vechi sunt unele din marmură roșie și amintesc de niște foști primari ai Sibiului.”

Arheologii implicați în procesul de restaurare au descoperit și locul unde este înmormântat baronul Samuel von Brukenthal, ultima personalitate înhumată aici, în 1803.

Daniela Marcu Istrate, arheolog: ”Vestigile arheologice au fost puse în evidență. Orice vizitator poate să vadă ceva din trecutul acestei clădiri, din bisercile anterioare și elemente care au dispărut.”

Preşedintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au participat la slujba de duminică, iar președintele s-a arătat încântat de noua față a Catedralei.

Klaus Iohannis, președintele României: ”Cred că această mare lucrare de renovare arată că această comunitate săsească, care numeric este mică, este activă. Întreaga biserică are o altă atmosferă, este mai caldă, mi s-a părut și mai primitoare. Este o realizare foarte frumoasă.”

Și alți vizitatori s-au bucurat să redescopere Catedrala Evanghelică din Sibiu.

Turistă: ”E o clădire tare frumoasă, mă bucur că am putut să fiu aici, să iau parte la această slujbă.”

Bărbat: ”Mă bucură că este iarăși mult mai luminos, mult mai deschis, ca și culoare. Este ceva care pur și simplu te cuprinde ca și aspect și feeling.”

Renovarea Catedralei Evanghelice din Sibiu a costat peste patru milioane de euro fonduri europene și donații private.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Klaus Iohannis, la prima slujbă de la Biserica Evanghelică din Sibiu după renovare: ”Este impresionant” VIDEO
Klaus Iohannis, la prima slujbă de la Biserica Evanghelică din Sibiu după renovare: ”Este impresionant” VIDEO

Klaus Iohannis a declarat după ce a participat la slujba de la Biserica Evanghelică din Sibiu, că renovarea acestei biserici este o lucrare impresionantă, iar comunitatea săsească este activă, vie, menţionând că oraşul arată din ce în ce mai bine.

Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților are Covid 19. BOR a confirmat abia după două săptămâni
Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților are Covid 19. BOR a confirmat abia după două săptămâni

Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților este bolnav de Covid. Informația a fost confirmată abia, luni, de Biserica Ortodoxă, la mai bine de două săptămâni de când Înaltul Prelat, în vârstă de 64 de ani, a fost diagnosticat.

Restaurarea bisericii de lemn din Urşi, marele câștigător la Premiile Europene pentru Patrimoniu
Restaurarea bisericii de lemn din Urşi, marele câștigător la Premiile Europene pentru Patrimoniu

Proiectul de conservare a bisericii de lemn din satul Urşi (judeţul Vâlcea) a fost recompensat, joi seară, cu trei trofee la Premiile Europene pentru Patrimoniu/ Premiile Europa Nostra 2021, acordate la Veneţia.

"Minune" într-o biserică din Gorj: o icoană a început să lăcrimeze. ”Părinte, părinte, plânge Maica Domnului!”

Credincioșii vorbesc despre o minune, într-o biserică din Gorj, unde o icoană a Maicii Domnului a început să lăcrimeze. Pe fața Fecioarei Maria au apărut în timpul unei slujbe picături pe care, inițial, localnicii nu le-au luat în seamă.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.