A fost violată de logodnicul celei mai bune prietene. Reacţia incredibilă a iubitului când a aflat

viol

Katerina Hallsworth, în vârstă de 23 de ani, a avut parte de momente de coşmar, după o noapte petrecută la cea mai bună prietenă.

Tânăra din Marea Britanie a decis să rămână peste noapte la prietena ei bună. În miez de noapte, însă, fata s-a trezit pentru că a simţit o presiune deasupra ei. Când a deschis ochii, a avut un şoc. Logodnicul amicei sale o viola.

"Acea noapte mi-a schimbat viaţa pentru totdeauna. Am şi acum coşmaruri şi mă trezesc speriată. Îmi doresc să ajut şi alte femei care au fost victimele abuzurilor sexuale. Nu trebuie să le fie ruşine, nu sunt ele vinovate de acţiunile unor predatori sexuali", a mărturisit fata, conform Daily Mail.

"Eu şi Sarah suntem prietene din liceu. Mereu ne-am petrecut timpul împreună, mergeam la ea sau ea la mine, nu am crezut niciodată că logodnicul ei poate să fie capabil de aşa ceva. Dormeam în pat cu Sarah când el a venit peste noi, mi-a dat jos lenjeria şi a început să abuzeze de mine, m-am trezit când am simţit o presiune. Atunci am realizat ce mi se întâmplă", a mai spus fata.

Tânăra i-a povestit iubitului ei tot ce s-a întâmplat, iar acesta a convins-o să meargă să îl denunţe la poliţie. Agresorul a fost condamnat la 6 ani de închisoare.

Citește și
viol
Primul viol s-a petrecut când tânăra avea doar 10 ani. Agresorul, şeful secţiei de poliţie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ademenită în parc de un grup de adolescenţi, o tânără a fost bătută şi violată până la leşin
Ademenită în parc de un grup de adolescenţi, o tânără a fost bătută şi violată până la leşin

O femeie din Germania, cu probleme psihice, a trecut prin momente extrem de traumatizante din cauza unui grup de adolescenţi.

Primul viol s-a petrecut când tânăra avea doar 10 ani. Agresorul, şeful secţiei de poliţie
Primul viol s-a petrecut când tânăra avea doar 10 ani. Agresorul, şeful secţiei de poliţie

Avea doar 10 ani când a fost abuzată sexual pentru prima dată. Agresorul ei fiind chiar şeful unei secţii de poliţie. Fără nicio putere de-a se apăra în faţa unui om înarmat, fata a ştiut că dacă opune rezistenţă o să îşi piardă viaţa.

Cum a fost prins după un an criminalul Esterei, fetița violată și ucisă în Baia Mare
Cum a fost prins după un an criminalul Esterei, fetița violată și ucisă în Baia Mare

După mai bine de un an de anchete, un tânăr de 17 ani din Baia Mare a ajuns după gratii, suspectat că a ucis în chinuri o fetiţa de 5 ani, anul trecut.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.