Mihai Tudose, întrebat cum este să fie pe acelaşi afiş cu Rareş Bogdan, despre care spunea că poartă chiloţii peste pantaloni

Rareş Bogdan, Mihai Tudose
Inquam Photos/ Octav Ganea

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a fost întrebat de jurnaliști cum este să fie pe acelaşi afiş electoral cu europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, despre care spus că poartă chiloţii peste pantaloni.  

“După cum vedeţi, nu îi mai are”, a răspuns Mihai Tudose, potrivit News.ro.

Europarlamentarul PSD a completat ulterior.

“Vom lucra împreună, fiindcă eu sunt convins că nici domnul Rareş Bogdan nu va rata nicio ocazie, dar cu umor, că noi nu ne-am jignit până la urmă. E o figură de stil cu Superman. A apreciat-o chiar şi domnul Rareş Bogdan, m-a sunat după aia şi a zis: bă, e genială, să văd cum scap de ea acum. E apanajul nostru, suntem şi prieteni, am lucrat împreună, ne-am şi taxat când am avut impresia că am greşit, fiindcă, nu-i aşa, uniunea s-a făcut astăzi, practic, s-a oficializat, ne-am armonizat. Dacă unul dintre noi o să creadă că celălalt hai să spunem că nu respectă drumul drept indicat de partide, de lideri, îl va taxa pe celălalt. Eu sunt convins de asta şi face parte din farmecul vieţii. Dar e o critică constructivă. Dar, după cum vedeţi, e îmbrăcat în costum regulamentar”, a transmis Mihai Tudose.

Afirmaţiile lui Tudose au fost făcute în noiembrie.

Citește și
Winkler Iuliu
Alegeri europarlamentare 2024. Lista UDMR este deschisă de eurodeputaţii Winkler Iuliu şi Vincze Lorant
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Poate dimineaţă s-a trezit şi sub impulsul unui film, sau al unei benzi de desene animate, şi-a pus chiloţii peste pantaloni, pelerina şi a început să zboare pentru blocuri”, susţinea el, referitor la Rareş Bogdan.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
DOCUMENT. Lista completă PSD-PNL la alegerile europarlamentare din 2024. Marcel Ciolacu: ”Din acest moment este oficial”
DOCUMENT. Lista completă PSD-PNL la alegerile europarlamentare din 2024. Marcel Ciolacu: ”Din acest moment este oficial”

Alianţa PSD-PNL a depus, vineri, la Biroul Electoral Central, lista comună de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din 2024

Alegeri europarlamentare 2024. Lista UDMR este deschisă de eurodeputaţii Winkler Iuliu şi Vincze Lorant
Alegeri europarlamentare 2024. Lista UDMR este deschisă de eurodeputaţii Winkler Iuliu şi Vincze Lorant

Consiliul Permanent al UDMR a finalizat lista candidaţilor Uniunii pentru alegerile europarlamentare. Lista este deschisă de către eurodeputaţii Winkler Iuliu şi Vincze Lorant şi de Szilágyi Dóra.

Alegeri europarlamentare 2024. Când începe campania electorală și ce obligații au televiziunile și radiourile
Alegeri europarlamentare 2024. Când începe campania electorală și ce obligații au televiziunile și radiourile

Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune, publice şi private, pentru alegerile europarlamentare din iunie va începe în data de 10 mai, la ora 0.00, şi se va încheia în data de 8 iunie, la ora 7.00, a decis CNA.

 

Biroul Electoral Central, constituit legal pentru alegerile din 9 iunie. Cine sunt reprezentanții partidelor
Biroul Electoral Central, constituit legal pentru alegerile din 9 iunie. Cine sunt reprezentanții partidelor

Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie a fost constituit legal sâmbătă, 16 martie 2024.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.