(P) Agri Trade Summit 2024, cel mai complex eveniment din România dedicat pieței de Agribusiness

seo

Agri Trade Summit, eveniment dedicat tuturor categoriilor de jucători de pe piața agricolă locală și internațională, organizat de AgriColumn și Godmother, va avea loc anul acesta pe 22 februarie, în Hala Laminor din București.

Cu o investiție totală de peste 90.000 euro, organizatorii mizează la cea de-a doua ediție pe un public ce va depăși 1000 de persoane, peste 30 de companii, organisme și asociații locale și internaționale, din care peste 20 business-uri de profil expozante.

Gândit ca un accelerator de Agribusiness, evenimentul combină în aceeași zi sesiuni de prezentări și paneluri cu o amplă zonă de expoziție și include, începând din acest an, și o serie de workshop-uri aplicate, organizate în paralel, pe o a doua scenă.

Teme actuale, potentiale solutii și cu impact major în Agribusiness vor fi dezbătute printr-un dialog complex între analiști reputați, autorități de prim rang și jucători majori din piața agricolă locală și internațională - fermieri, traderi, procesatori și distribuitori de top.

Anul trecut, Agri Trade Summit a atras peste 600 de participanți, din 14 țări, care au fost expuși la 1 zi intensivă de eveniment, într-un spațiu cu 17 branduri expozante, 40 de sponsori și parteneri.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Fermierii români, Traderii români, Procesatorii români sunt actori extrem de importanți în componența Agribusiness-ului local, dar și regional. Faptul că se reunesc în această atmosferă de nivel înalt, generează Business.

Cunoașterea și Explorarea sunt parte integrantă a procesului de Business, iar tocmai acest lucru se întamplă la Agri Trade Summit.

Fermieri, Traderi, Procesatori, Logistica și Finanțarea sunt Stâlpii Agribusiness-ului în acest macrosistem. România, credem sau nu, este un actor de prim rang la nivel regional și potențează de asemenea piața globală” adeclarat Cezar Gheorghe, Analist, Expert în comerțul cu cereale și Fondator AGRIColumn.

Dintre autoritățile de prim rang ce vor adresa mesaje de recunoaștere a României în calitatea sa de producător și exportator regional și cu accente globale enumerăm:

Janusz WOJCIECHOWSKI, Comisarul European pentru Agricultură din partea Comisiei Europene

Norbert LINS, Președintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European

În ceea ce privește prezentările și workshop-urile care vor adresa cele mai noi tendințe, provocări și bune practici în domeniul Agribusiness, acestea vor fi susținute anul acesta de invitați internaționali precum:

Alexander BOBYLOV - Agricultural products and business development manager Euronext

Jaime Nolan MIRALLES - SVP Clearing & Execution EMEA Ags & Biofuels StoneX

Franck LOSCHI, Director Comercial Cal-Lorraine, Franța

Philippe STRABACH, Fermier - Loterr' Ferme și Vice Președinte - Cal-Lorraine, Franța.

Printre vorbitorii români care își vor aduce contribuția la eveniment se numără:

Jean IONESCU, Country Leader Romania si Republica Moldova

Roxana GAMAN, Country Manager Sugar Beet Romania

Sorin BELU, Manager Comercial în cadrul Ameropa Grains SA si Gheorghe TURCU Senior Trader

Andra PARVAN, Director General Agrinvest Credit IFN și Daniel FLORESCU, CEO Agrinvest

Radu-Vasile OLTEAN, Head of Trading – EASTGrain

Sorin VALEANU, Regional Manager CEE Deutsche Leasing

Ana SAMUILĂ, Head of Agribusiness & Food BCR.

Aceștia vor aborda teme precum: liantul dintre fermieri și consumatori, soluțiile de finanțare pentru Agribusiness și studii de caz relevante din industrie sau partenerii de încredere ai fermierilor români.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!
(P) Rolul unui invertor Huawei SUN2000 5KTL L1 într-un sistem fotovoltaic!

Într-o lume în care energia verde devine din ce în ce mai importantă, sistemele fotovoltaice câștigă popularitate datorită beneficiilor lor ecologice și economice.

(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu
(P) Vinul Jidvei susține arta românească la un eveniment cinematografic de prestigiu

Suntem deosebit de onorați de a fi alături de regizorul Tudor Giurgiu și de echipa sa, la prezentarea filmului NASTY la cea de-a 77-a ediție a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Cannes.

(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo
(P) Drumul către noi standarde naționale de calitate pentru îngrijirea oncologică la Romanian Healthcare Conference & Expo

Potrivit Uniunii Europene, unul din șase decese din România este cauzat de afecțiuni oncologice. Deși incidența locală a cancerului este sub media UE, mortalitatea este cu 7% peste medie, cu o tendință de creștere constantă în ultimii 10 ani.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.