Vremea azi, 6 august. Căldura sufocantă persistă în mare parte din țară

×
Codul embed a fost copiat

Sâmbătă, căldura sufocantă persistă în vestul, în sudul şi în centrul ţării. După-amiaza, în jumătatea estică se adună norii şi o să picure trecător, dar în rest cerul va fi mai mult senin.

Maximele pleacă de la 27-28 de grade pe litoral şi ajung la 38 de grade în vest şi în sud-vest.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme frumoasă şi caldă. În Bărăgan se ating 34 de grade şi vom resimţi disconfortul termic, iar cel mai bine va fi la malul mării, pe unde se vor înregistra în jur de 28 de grade. În zona Dobrogei, după-amiază vor fi ceva înnorări şi s-ar putea să apară o aversă, două.

Cald va fi şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Maximele ajung la 33 de grade, soarele se arata trecător şi nu e exclus să vină o ploaie de scurtă durată.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina găsim tot soare cu nori şi cel mult 33 de grade la orele amiezii. Şi pe aici s-ar putea să plouă slab, în special în zonele mai înalte.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem cer mai mult senin şi maxime de 35, poate chiar 36 de grade la umbră. După prânz aerul devine greu de respirat, iar pe seara se porneşte vântul.

Şi în ţinuturile vestice va fi caniculă, dar pe aici se vor atinge 38 de grade. Cerul rămâne curat pe tot parcursul zilei, iar atmosfera devine sufocantă din cauza stresului termic foarte accentuat. Vântul are unele răbufniri la apropierea serii.

În zona Transilvaniei amiaza ne aduce maxime de la 30 de grade în depresiuni până la 36 de grade în vestul provinciei, pe la Alba Iulia. Soarele străluceşte toată ziua şi doar pe la munte s-ar putea să vină câţiva stropi de ploaie.

În Oltenia găsim cer senin, caniculă şi multă zăpuşeală după prânz. Temperaturile urcă până la 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În ţinuturile sudice soarele dogoreşte toată ziua, iar în Lunca Dunării va fi caniculă şi se vor atinge 36 de grade. Căldura devine înăbuşitoare, iar la noapte se înseninează complet.

Prognoza meteo pentru București

În Bucureşti avem o amiază caniculară, cu 35 de grade la umbră şi un disconfort termic foarte pronunţat. Domină atmosfera însorită şi doar pe seară vor fi ceva înnorări. La noapte cerul se degajează şi minimă ajunge la 20 de grade.

Prognoza meteo pentru munte

Şi la munte prindem vreme, în general, frumoasă. După-amiaza, în Carpaţii Orientali şi estul Meridionalilor se adună câţiva nori de ploaie, iar vântul prinde putere la altitudini mari.

Prognoza meteo pentru litoral

Pe litoral ziua începe cu soare, dar după-amiază cresc şansele de ploaie. Briza va fi activa şi temperaturile ating 29 de grade pe plajă şi 25 de grade în apă.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, foarte cald va fi şi duminică: maximă ajunge la 34 de grade şi aerul devine greu de respirat după prânz. Vântul va fi activ, iar după orele amiezii vor fi ceva înnorări, dar nu prea sunt semne de ploaie.

Luni avem din nou soare arzător şi caniculă: vor fi 35 de grade în termometre şi vom resimţi stresul termic foarte accentuat.

Iar ziua de marţi ne aduce tot o amiază caniculară. Norii apar sporadic, vântul va fi activ, iar temperatura urcă până la 36 de grade.

La munte, duminică se mai răcoreşte puţin şi creşte instabilitatea. În a doua parte a zilei şi în noaptea de sâmbătă spre duminica apar averse locale, iar vântul devine mai insistent pe crestele Orientalilor.

Luni temperaturile continuă să scadă în masivele sudice şi vestice. Vremea se menţine instabilă, iar după-amiază vor fi perioade cu averse abundente însoţite de fenomele electrice.

Marţi se mai încălzeşte puţin în masivele sud-vestice, dar instabilitatea persistă. În Occidentali, în vestul Meridionalilor şi în nordul Orientalilor o să plouă torenţial şi se vor strânge cantităţi însemnate de apă.

La mare, duminică se încălzeşte, iar maximele din staţiuni urcă până la 32 de grade. Se anunţă o zi excelentă pentru plajă, cu soare şi un vânt ceva mai insistent după-amiază.

Vreme frumoasă avem şi luni: cer senin, 32 de grade în termometre, iar vântul are intensificări trecătoare pe parcursul zilei.

Marţi, aproape aceeaşi situaţie: norii apar destul de rar, vântul are unele răbufniri, iar temperaturile ating 32 de grade pe plajă şi 25 de grade în apa mării.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.