Vremea azi, 15 mai. În prima parte a zilei va fi timp frumos, dar după-amiază vremea devine instabilă

×
Codul embed a fost copiat

Vremea azi, 15 mai. Sâmbătă, în prima parte a zilei va fi timp frumos, dar după-amiază vremea devine instabilă la deal şi la munte.

Vor fi averse zgomotoase, posibile vijelii, căderi de grindină şi se pot strânge cantităţi mari de apă. Pe seară şi la începutul nopţii, ploile ajung şi în sudul ţării.


Vremea pe regiuni

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul, pe unde se anunţă o zi frumoasă, cu temperaturi mai mari ca ieri. Va domina atmosfera însorită, însă după-amiaza şi noaptea, pe litoral se adună norii şi vor fi condiţii de averse şi descărcări electrice.

O situaţie similară găsim şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Avem soare în cea mai mare parte a zilei, dar spre seară, în Carpaţii de Curbură apar averse cu tunete şi fulgere şi se pot strânge cantităţi mari de apă.

Vreme frumoasă găsim şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Norii apar sporadic, se face mai cald decât ieri, iar la amiază temperaturile urcă până la 24 de grade.

Citește și
Vreme instabilă și ploi puternice, dar cu temperaturi de vară
Vreme instabilă și ploi puternice, dar cu temperaturi de vară
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Atmosfera se mai încălzeşte şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Va fi o zi însorită, iar maximele câştigă 4...5 grade faţă de ziua trecută şi vor atinge astăzi 20...21 de grade Celsius.

Şi în ţinuturile vestice se anunţă o zi cu mult soare în zonele mai joase. La deal şi la munte, după-amiază şi seară vin averse cu tunete şi fulgere, ce pot lăsa în urma cantităţi importante de apă.

În Transilvania avem timp frumos cel puţin până în orele prânzului. Treptat, atmosfera devine instabilă, iar în regiunile deluroase şi în cele montane, mai ales în a doua parte a zilei apar averse zgomotoase, vijelii şi e posibil să cadă şi grindină.

În Oltenia urmează o zi cu vreme bună. Nu prea zărim norii, iar la deal şi la munte se face mai cald decât ieri. La amiază, termometrele vor indica 23...24 de grade Celsius.

În ţinuturile sudice avem atmosferă plăcută pe parcursul zilei, dar spre seară şi în cursul nopţii se înnorează şi apar averse cu tunete şi fulgere, vor fi condiţii de grindină şi vijelii şi se pot strânge cantităţi mari de apă.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, ziua începe cu soare, dar după-amiază se adună norii, iar pe seară vin averse însoţite de descărcări electrice. Vor fi şi condiţii de grindină, se pot strânge cantităţi mari de apă, iar maxima va atinge 25 de grade Celsius. La noapte vremea se menţine instabilă, iar temperatura coboară până la 13 grade.

Vremea la Munte

 

La munte se mai încălzeşte, iar după-amiază şi seara, local vor fi averse zgomotoase, vijelii şi căderi de grindină. Pe timpul nopţii, aceste fenomene o să apară mai ales în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Articolele și echipamentele sportive, la mare căutare printre români. Mai multe magazine au rămas cu rafturile goale
Articolele și echipamentele sportive, la mare căutare printre români. Mai multe magazine au rămas cu rafturile goale

Vremea bună, relaxarea restricțiilor și apropierea vacanței, le-au făcut oamenilor poftă de mișcare. Mulți au golit rafturile cu echipamente și accesorii sportive.

Vreme instabilă și ploi puternice, dar cu temperaturi de vară
Vreme instabilă și ploi puternice, dar cu temperaturi de vară

Astăzi vremea rămâne instabilă și răcoroasă în jumătatea de nord a țării. După-amiaza și seara vin averse cu descărcări electrice e posibil să cadă grindină și se pot strânge 35 de litri de apă pe metru pătrat.

Vreme instabilă în țară, cu ploi și vânt puternic. Ce ne așteaptă în weekend
Vreme instabilă în țară, cu ploi și vânt puternic. Ce ne așteaptă în weekend

Vremea, 13 mai. Joi temperaturile scad și avem vreme instabilă. În jumătatea vestică, la munte și, local, în rest, vin averse cu tunete și fulgere și se pot strânge cantități mari de apă, iar vântul are intensificări în vest, în est și în zona montană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.