Bucureștiul și 30 de județe, lovite de furia iernii. Vântul bate cu 100 km/h

×
Codul embed a fost copiat

Iarnă furioasă în 30 de judeţe din întreaga ţară, care sunt sub cod galben de viscol. A nins inclusiv la Bucureşti.

Cel mai periculos rămâne, însă, vântul care urlă în Capitală, iar în zonele de munte va avea la rafală şi 100 de kilometri pe oră.

Dacă la prânz aveam în jur de 6 - 9 grade în Bucureşti, spre seară temperatura a scăzut brusc la 0 grade. A început să fulguiască, iar vântul bate la rafală cu 65 de km pe oră. În aceste condiţii de umezeală şi vânt, temperatura resimţită e de minus 6 grade.

Aveţi grijă unde vă parcaţi maşinile în seara asta şi când mergeţi pe trotuare, pentru că vântul poate să doboare la aceste viteze, după cum am văzul cu alte ocazii în iarna asta, copaci, stâlpi sau bucăţi de acoperiş şi panouri publicitare.

Aveţi grjă şi dacă plecaţi spre alte zone cu maşina, pentru că în Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia ploile se transformă treptat în lapoviţe şi ninsori, iar vizibilitatea va fi redusă în aceste condiţii.

Citește și
ninsori zapada iarna vremea
Val de frig în România, cu ninsori și viscol. Vremea se schimbă radical de vineri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Este un episod de vree rea care nu durează, însă foarte mult, pe finalul săptămânii viitoare temperaturile ar trebui să cresca iar până la 15 grade.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Zona în care temperatura coboară până la - 20 de grade, vineri. Prognoza până luni
Zona în care temperatura coboară până la - 20 de grade, vineri. Prognoza până luni

Vineri, vremea se schimbă radical. Se porneşte vântul, temperaturile scad accentuat, iar precipitaţiile cuprind toată ţara. Pe lângă ploi, vor fi ninsori şi lapoviţă, iar pe crestele montane se anunţă viscol puternic.

Val de frig în România, cu ninsori și viscol. Vremea se schimbă radical de vineri
Val de frig în România, cu ninsori și viscol. Vremea se schimbă radical de vineri

De ce ne era frică nu scăpăm. Iarnă nu a plecat din România, iar de vineri, mai bine de jumătate de țară se va află sub un cod galben de ninsori, viscol și vânt puternic. 

Cod galben de viscol și vânt. Informare meteo de ninsori și vreme deosebit de rece
Cod galben de viscol și vânt. Informare meteo de ninsori și vreme deosebit de rece

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare pentru ninsori și strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului și răcire accentuată.

Temperaturi în scădere și ninsori la munte, joi. Prognoza până duminică
Temperaturi în scădere și ninsori la munte, joi. Prognoza până duminică

Joi, vremea rămâne frumoasă în jumătatea sudică, dar norii încep să se adune prin nord, unde vin ploile. Temperaturile vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade.

Aglomerație și în mijlocul săptămânii pe pârtiile din Sinaia. Vremea se schimbă în weekend
Aglomerație și în mijlocul săptămânii pe pârtiile din Sinaia. Vremea se schimbă în weekend

În speranţa că la mijlocul săptămânii pârtiile sunt mai libere şi că se pot bucura în linişte de soarele blând şi zăpadă perfectă, turiştii au venit pe pârtiile din Sinaia.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.