Reacția unui băiat din Londra când vede zăpada de la Obârșia Lotrului

×
Codul embed a fost copiat

Cine-şi poate lua liber de la muncă până de Sfântul Ion sau chiar până la sfârşitul vacanţei şcolarilor, poate alege destinaţii mai izolate şi mai puţin cunoscute.

Departe de aglomeraţie şi nebunia staţiunilor vestite, se află Obârşia Lotrului, un loc desprins din poveşti. În vecinătatea lacului Vidra, liniştea şi tihna sunt garantate.

Puţinele pensiuni răsfirate printre nămeţi au întotdeauna pregătite meniuri preparate după obiceiul locului, iar peisajul îţi încântă sufletul.

La Obârşia Lotrului, zăpada măsoară peste un metru şi îi îndeamnă pe turişti la plimbări cu sania.

Daniel Niță: „Este foarte frumos aici, e zăpada multă. E lume multă, zăpada şi foarte frumos, Perfect să vii cu copiii şi să te joci.”
Reporter: „Să vă faceţi poftă de mâncare?”
Daniel Niță: „Asta da!”
Reporter: „Cum e să vă intoaceti iar la copilărie?”
Daniel Niță: „E perfect, mai ales după tot stresul... Perfect la munte, aer curat şi relaxare."

Citește și
parapanta Brasov
Experiențe inedite pentru turisți, la Brașov. Sumele plătite pentru zborul cu parapanta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Niște turişti care locuiesc la Londra au ales o vacanţă în România în primul rând pentru bucuria ninsorii şi a săniuşului.

Angela Voinescu, turistă din Londra: „Sincer, iarna copilăriei pe care am descoperit-o după mulţi ani. Este foarte frumos, e mirific, avem o ţară extraordinară, foarte frumos. Zăpada frumoasă, superb. am încercat şi zăpadă, cu trânte."

Alina şi Diana:E mirific, e un peisaj de vis ca în copilărie, nu am mai văzut atâta zăpadă de ani de zile. Ne bucurăm împreună cu copiii de o vacanţă bine meritată, nu schiem, doar cu sania, ca în copilărie. Am făcut fotografii, urmează să le punem pe Facebook. Totul e super."

David: „Îmi place că ninge.”
Reporter: „Acolo în Londra nu prea e zăpadă?”
David: „Nu.”

Obârșia Lotrului şi zona lacului Vidra oferă aproximativ 500 de locuri de cazare . Preţurile sunt cuprinse între 150 şi 250 de lei pentru o cameră dublă cu mic dejun inclus.

Accesul se face dinpre Valea Oltului, trecând prin Brezoi şi Voineasa - pe o şosea asfaltată unde se circulă în condiţii de iarnă. Iar dacă alegeţi să veniţi dinspre Petroşani, tebuie să ştiţi că drumul e mai dificil pe acolo.

Iar cine iubeşte aventura poate să ajungă şi pe pârtia Transalpina, inaugurată recent şi aflată la mai puţin de 10 km distanţă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Suma plătită de turiștii de la munte pentru o poză cu un Chinchilla. Ar aduce noroc
Suma plătită de turiștii de la munte pentru o poză cu un Chinchilla. Ar aduce noroc

Vacanţa nu s-a încheiat în staţiunile de la munte. Copiii au liber până pe 14 ianuarie, aşa că părinţii îi însoţesc în distracţia de pe pârtie.

Experiențe inedite pentru turisți, la Brașov. Sumele plătite pentru zborul cu parapanta
Experiențe inedite pentru turisți, la Brașov. Sumele plătite pentru zborul cu parapanta

Turişti îşi doresc să păstreze aceste vacanţe de iarnă în amintiri de neuitat şi fotografii spectaculoase. Cei care au ajuns în Poiana Braşov au avut parte de ele.

Drumul către munte aglomerat de alt val de turiști: ”Am făcut 5 km în 2 ore”
Drumul către munte aglomerat de alt val de turiști: ”Am făcut 5 km în 2 ore”

Martor mut al aglomeraţiei tradiţionale, în lipsa unei autostrăzi, DN1 a fost din nou neîncăpător. Dacă pe drumul de întoarcere de la munte s-a circulat decent, pe sensul spre staţiuni a fost aproape imposibil.

Se întoarce de la munte cu omul de zăpadă în mașină. Imagini surprinse în trafic
Se întoarce de la munte cu omul de zăpadă în mașină. Imagini surprinse în trafic

Chiar dacă drumurile sunt pline, vacanţa nu s-a încheiat în staţiunile de la munte. Copiii au liber până pe 14 ianuarie, aşa că părinţii îi însoţesc în distracţia de pe pârtie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.