Secretele unei comete interstelare, dezvăluite de cercetători. Ce gaz otrăvitor conținea

cometa
Yale University/Pieter van Dokkum, Cheng-Han Hsieh, Shany Danieli, Gregory Laughlin

Cometa numită 2I/Borisov, unul dintre cele doar două corpuri interstelare detectate vreodată traversând sistemul nostru solar, este surprinzător de diferită de cometele din vecinătatea noastră, au descoperit oamenii de ştiinţă.

Gazul emanat de 2I/Borisov conţinea cantităţi mai mari de monoxid de carbon - mult mai mult faţă de cometele formate în sistemul nostru solar - indicând faptul că acest corp avea concentraţii mai ridicate de gheaţă carbonică, au anunţat luni oamenii de ştiinţă.

Monoxidul de carbon, otrăvitor pentru oameni, este un gaz obişnuit în spaţiu şi se formează ca gheaţă doar în zonele cele mai reci. Prezenţa unei cantităţi atât de mare de monoxid de carbon, au spus cercetătorii, sugerează că 2I/Borisov s-a format într-o manieră diferită de cometele din sistemul nostru solar - într-o regiune foarte rece din exteriorul sistemului stelei sale de origine sau în jurul unei stele mai reci decât Soarele, informează Agerpres.

Cometele sunt, în esenţă, bulgări de zăpadă murdari, compuşi din gaze îngheţate, roci şi praf, care provin din foste stele şi nori interstelari.

"Ne place să ne referim la 2I/Borisov ca la un om de zăpadă dintr-un loc întunecat şi rece", a declarat omul de ştiinţă Dennis Bodewits de la Universitatea Auburn din Alabama, autor principal al unuia dintre cele două studii publicate în jurnalul Nature Astronomy.

Citește și
cometa
Descoperire uluitoare făcută de astronomi. Are coada de 14 ori mai mare decât diametrul Terrei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Cometele sunt pietre de temelie rămase de pe vremea formării planetelor. Pentru prima dată, am reuşit să măsurăm compoziţia chimică a unei astfel de pietre de temelie dintr-un alt sistem planetar în timp ce a trecut prin sistemul nostru solar", a explicat Bodewits.

Cometa, detectată în august 2019 de astronomul amator Gennady Borisov şi cu o rază a nucleului solid de aproximativ un kilometru, a trecut prin sistemul nostru stelar după ce a fost ejectată din sistemul său solar.

Oamenii de ştiinţă au concluzionat anul trecut că 2I/Borisov era similară cu cometele din sistemul nostru solar, însă datele de la telescopul spaţial Hubble şi de la un observator din Chile au scos în evidenţă diferenţele.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, o abundenţă de acid cianhidric, la niveluri similare cu cele prezente în cometele din sistemul nostru solar.

"Acest lucru demonstrează că 2I/Borisov nu este un corp complet străin şi confirmă o oarecare asemănare cu cometele noastre "normale", aşadar procesele care au modelat-o sunt comparabile cu modul în care s-au format cometele noastre", a spus Martin Cordiner, astrobiolog la Centrul de zbor spaţial Goddard al agenţiei spaţiale americane NASA din Maryland, autor principal al celui de-al doilea studiu din jurnalul Nature Astronomy.

Al doilea vizitator dintre cele două corpuri interstelare detectate până în prezent în sistemul nostru solar a fost un obiect stâncos în formă de trabuc, numit 'Oumuamua, observat în octombrie 2017. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Eveniment astronomic.
Eveniment astronomic. "Vizitator" interstelar observat cu telescoape mici

O cometă care provine din afara Sistemului Solar a trecut duminică prin cel mai apropiat punct al orbitei sale de Soare (periheliu) şi a putut fi observată chiar şi cu ajutorul unor telescoape de cameră, informează Space.com.

Descoperire uluitoare făcută de astronomi. Are coada de 14 ori mai mare decât diametrul Terrei
Descoperire uluitoare făcută de astronomi. Are coada de 14 ori mai mare decât diametrul Terrei

O nouă fotografie a cometei Borisov, cel de-al doilea vizitator interstelar cunoscut care traversează Sistemul Solar, realizată de astronomi de la Universitatea Yale, a dezvăluit unele detalii inedite despre acest obiect cosmic, potrivit Space.com.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.