Premieră mondială. A fost efectuat cu succes transplantul unei inimi de porc la un bărbat de 57 de ani

×
Codul embed a fost copiat

Într-o premieră mondială, o echipă de chirurgi americani a transplantat cu succes unui pacient inima unui porc modificat genetic.

Operaţia a avut loc vineri şi a demonstrat pentru prima dată că inima unui animal poate continua să funcţioneze într-un corp uman fără respingere imediată, a precizat instituţia într-un comunicat.

David Bennett, în vârstă de 57 de ani, căruia i-a fost transplantată inima de porc, a fost declarat neeligibil pentru un transplant uman. Acum, pacientul este monitorizat îndeaproape de medici pentru a se asigura că noul organ funcţionează corect, scrie Agerpres.

Experții spun că este prea devreme pentru a ști dacă corpul său va accepta organul implantat, iar următoarele săptămâni vor fi critice. Însă la trei zile după operație, bărbatul a declarat că se simte bine.

 

Citește și
transplant
Un bărbat din Suceava, care avea un rinichi de peste 6 kilograme, a primit o nouă șansă la viață
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Aveam de ales fie moartea, fie acest transplant. Vreau să trăiesc. Ştiu că este destul de riscant, dar era ultima mea opţiune", a spus locuitorul din Maryland cu o zi înaintea operaţiei.

"Abia aştept să mă pot da jos din pat odată ce voi fi din nou bine", a continuat Bennett, care a petrecut ultimele luni ţintuit la pat şi conectat la un aparat care l-a ţinut în viaţă.

Agenţia pentru medicamente a SUA (FDA) a dat undă verde operaţiei în ajunul Anului Nou.

"Aceasta este o descoperire chirurgicală majoră care ne aduce cu un pas mai aproape de o soluţie pentru deficitul de organe", a comentat Bartley Griffith, care a efectuat transplantul.

Porcul din care provine inima a fost modificat genetic pentru a nu mai produce un tip de zahăr care este prezent în mod normal în toate celulele porcilor şi care provoacă respingerea imediată a organului de către corpul uman.

Această modificare genetică a fost efectuată de compania Revivicor, care a furnizat şi un rinichi de porc pe care chirurgii l-au conectat cu succes la vasele de sânge ale unui pacient aflat în moarte cerebrală în luna octombrie, la New York.

Aproape 110.000 de americani sunt în prezent pe lista de aşteptare pentru transplanturi de organe şi peste 6.000 de persoane care au nevoie de un transplant mor în fiecare an în SUA.

Xenogrefele - grefele de origine animală - nu sunt o noutate. Medicii au încercat transplanturi între specii încă din secolul al XVII-lea, cele mai vechi experimente concentrându-se asupra primatelor.

În 1984, o inimă de babuin a fost transplantată unui copil, dar acesta, supranumit "Baby Fae", a supravieţuit doar 20 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Patroana unui cunoscut brand de pantofi, din Constanța, a murit brusc, la 33 de ani. Ar fi făcut infarct, după un transplant
Patroana unui cunoscut brand de pantofi, din Constanța, a murit brusc, la 33 de ani. Ar fi făcut infarct, după un transplant

Mihaela Galani, patroana brandului autohton de pantofi Gemelli Shoes, a murit la 33 de ani. Tânăra costănțeancă a decedat la spital, după ce organismul i-a respins un transplant de rinichi.

Un bărbat din Suceava, care avea un rinichi de peste 6 kilograme, a primit o nouă șansă la viață
Un bărbat din Suceava, care avea un rinichi de peste 6 kilograme, a primit o nouă șansă la viață

Un bărbat din județul Suceava care suferă de o boală genetică rară a primit o nouă șansă la viață chiar de la cea care l-a născut.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.